„Sunt nevoit să ies în direct pentru a da citire unui act rușinos pe care l-am obținut acum câteva minute de la CEC, un act emis de către Inspectoratul Național de Investigații al IGP. Au depus cei de la Investigații, după ce au aflat rezultatele alegerilor. Pe 1 octombrie au depus o nouă sesizare cei de la INI, iar CEC-ul va examina mâine, în ședință publică, la ora 15:00, aceste acte. Acolo sunt și alte contestații depuse de anumite persoane dubioase”, a declarat Vasile Costiuc într-un video postat pe rețelele sociale, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit politicianului, pe baza acestei sesizări de la INI, CEC intenționează să anuleze voturile exprimate în favoarea Partidului „Democrația Acasă”.
Costiuc a distribuit actul întocmit de INI în secțiunea de comentarii a postării și a făcut un apel la juriști să-l citească și să-l analizeze. „Solicităm public expertiza juriștilor independenți”, scrie liderul PPDA.
„Actul acesta va rămâne ca un monument al incompetenței și al prostiei totale a unor instituții”, a spus Costiuc.
„În susținerea celor identificate și invocate, precum și întru întemeierea prezentei sesizări, Inspectoratul Naţional de Investigaţi comunică următoarele: la data de 30.09.2025, în cadrul monitorizării postărilor in mediului online, în vederea identificării încălcărilor prevederilor legislației Republicii Molodova cu privire la alegerile parlamentare, a fost stabilit că în mai multe resurse online au fost postate articole de presă în care sunt expuse informaţii publice cu referire la conturi inautentice din cadrul reţelei de socializare ,,Tik Tok", care, în perioada anului 2025 ar fi promovat fraudulos a imaginea Partidul Politic „Democraţia Acasa” și imaginea liderului acesteia, Vasile Costiuc”, se arată în document.
![]()
![]()
Amintim că ieri, Partidul „Democrația Acasă” a fost sancționat cu avertisment de Comisia Electorală Centrală (CEC), deoarece nu ar fi prezentat informații complete legate de publicitatea pe rețelele sociale.
„Se constată că Partidul Politic „Democrația Acasă” a beneficiat de susținere mediatică masivă din partea unei rețele coordonate de 17 conturi de TikTok, iar menținerea acestei rețele este practic imposibilă fără suport financiar. Cu toate acestea, suportul financiar respectiv nu este indicat în raportul privind finanțarea campaniei electorale a concurentului electoral numit, ceea ce constituie o abatere de la cadrul normativ”, a spus membrul CEC Pavel Postică
