Protestul a avut loc la o zi după o acțiune similară organizată de partidul condus de fostul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah, și pe fundalul tensiunilor provocate de acuzațiile lansate de liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, potrivit cărora Dodon ar fi primit 860 de mii de euro de la fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
„Nu îmi amintesc un Guvern mai incompetent. (…) Nu îi duce capul să facă ceva pentru țară. Personal am muncit în această clădire 5 ani de zile. Noi știm cum să dezvoltăm economia. Noi știm ce trebuie să facem ca să salvăm țara, să dăm salarii și pensii normale, să dezvoltăm economia, dar pentru asta trebuie să alungăm acești nemernici de aici”, a declarat liderul socialiștilor, Igor Dodon.
„Unicul lucru pe care îl mai putem face este să punem nota 2 acestor incompetenți pentru tot ce au făcut. Pe data de 28, poporul Republicii Moldova are o putere foarte mare – să le încredințeze puterea – și tot poporul Republicii Moldova are capacitatea să le-o ia înapoi, să le tragă o palmă și să îi trimită la cimitirul politic”, a declarat, la rândul său, Grigore Novac.
Socialiștii susțin că protestul reprezintă „unica posibilitate” de a-i „ține în tonus” pe cei aflați la guvernare, motiv pentru care au anunțat că vor ieși în stradă în fața Guvernului și a instituțiilor statului „de atâtea ori cât va fi nevoie”, până când guvernarea va pleca în demisie.
„Jos PAS”, „Demisia!” – au scandat manifestanții.
În reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că „oamenii sunt mai inteligenți decât crede opoziția și nu pot fi păcăliți cu o sacoșă cu vorbe goale”. Potrivit lui, guvernarea este „unită și merge în direcția corectă”.
„Am aflat din presă că, la protestul electoral din fața Guvernului de azi-dimineață, Igor Dodon n-a reușit să explice ce era în sacoșa neagră, dar a împărțit acuzații în stânga și-n dreapta – și presei, și guvernării. Partenerii de bloc nu se pot pune de acord nici măcar asupra sumei din sacoșă: ba 860 de mii de euro, ba „ne clarificăm la ora 11:00”. Și asta nu e „loj”, e chiar declarația lor. Minciuna și scandalul nu țin loc de argumente. Oamenii sunt mai inteligenți decât cred ei și nu pot fi păcăliți cu o sacoșă și vorbe goale. Stăm uniți și mergem în direcția corectă!”, a scris Vodă pe rețele.
Amintim că „Inima Moldovei” a protestat pe 20 august la Guvern, în timp ce miniștrii erau în ședință. Formațiunea politică a acuzat autoritățile de „distrugerea educației” și a cerut „moratoriu” pe închiderea școlilor până după alegeri – când speră să ajungă la guvernare. În reacție, Daniel Vodă a calificat acțiunea drept „un protest electoral”, dictat din afara țării, „fără nicio legătură cu realitatea”.
În aceeași zi, aflat în emisie directă la TV8, Vladimir Voronin a declarat că în renumita sacoșa neagră pe care Igor Dodon ar fi primit-o de la Vladimir Plahotniuc ar fi fost 860 de mii de euro. Liderul comuniștilor susține că a fost informat personal de Plahotniuc despre asta.
Pe 21 august, după declarațiile făcute în fața manifestanților adunați la Guvern, Igor Dodon a comentat aceste acuzații. El califică declarațiile partenerului său din bloc drept „provocări” care ar fi fost puse la cale de PAS, cu scopul de a crea „disensiuni” în interiorul Blocului „Patriotic” – declarații respinse de guvernare. Dodon a precizat că cei patru lideri ai blocului vor discuta situația în ședință și a asigurat cetățenii că, indiferent de acuzații, socialiștii, comuniștii, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei vor merge împreună la alegeri.
