Despre acest lucru a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că la prima ședință din sesiunea de primăvară-vară a Legislativului, care va avea loc pe 1 februarie, va anunța și restructurările din comisiile parlamentare, transmite Ultimelestiri.md.
„Doamna Doina Gherman, a cărei responsabilitate în a promova implicarea femeilor în viața politică și eforturi de a promova interesele Republicii Moldova pe plan internațional sunt bine cunoscute, va fi numită șefa fracțiunii PAS și vicepreședintă a Parlamentului”, a scris Grosu.
Totodată, președintele Parlamentului i-a adresat un mesaj de mulțumire ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, pentru munca pe care a depus-o în promovarea R. Moldova în parcursul european.
„Întreaga echipă PAS și eu personal îi mulțumesc domnului ministru Nicu Popescu pentru dăruirea și eforturile depuse în fruntea diplomaţiei moldoveneşti. A fost o muncă enormă, o muncă de echipă, prin care R. Moldova a reușit să deschidă negocierile de aderare la UE și să capete un loc important în rândul țărilor lumii. În doar doi ani, domnul Nicu Popescu, împreună cu alţi membri ai echipei preşedintelui Maia Sandu, împreună cu colegii noștri, a contribuit la unul din principalele deziderate ale moldovenilor, care acum câțiva ani părea imposibil – ne-a adus mai aproape de Uniunea Europeană – am primit statut de țară candidată și am deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană”, a scris șeful Legislativului.
Ultimelestiri.md amintește că în dimineața zilei de 24 ianuarie, ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, și-a depus mandatul de ministru.
De menționat că în cadrul ședinței Guvernului, Dorin Recean a anunțat că după plecarea lui Nicu Popescu din funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popușoi, va numit în funcția de ministru al Afacerilor Externe.
De asemenea, premierul a mai anunțat că în cadrul Guvernului R. Moldova urmează să fie creat Ministerul pentru Afaceri Europene, care va fi condus de Cristina Gherasimov, actualul secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.
