Șeful Executivului a mulțumit partenerilor europeni pentru mobilizare și acordarea suportului de urgență pentru sporirea rezilienței și independenței energetice a R. Moldova. De asemenea, premierul a menționat că autoritățile de la Chișinău vor continua să realizeze obiectivele setate pentru dezvoltarea țării, cu suportul Uniunii Europene, transmite Ultimelestiri.md.
Printre prioritățile de bază se numără asigurarea păcii și securității, reformarea justiției, creșterea economică și atragerea investitorilor străini, precum și realizarea agendei de integrare în UE.
„Vom construi o țară prosperă, cu numeroase oportunități pentru cetățeni și mediul de afaceri și vom demonstra că Moldova poate. Uniunea Europeană rămâne partenerul principal care ajută oamenii noștri și ne oferă instrumentele necesare pentru dezvoltare”, a spus Dorin Recean.
În următoarele săptămâni, instituțiile europene urmează să aprobe Planul de Creștere pentru Moldova (Growth Plan), un plan de investiții în valoare de 1,8 miliarde de euro, menit să asigure creșterea economică a țării. La rândul său, Republica Moldova definitivează Agenda de Reforme, precum și Lista domeniilor prioritare pentru investiții, astfel ca primele tranșe să fie debursate până în vara acestui an.
De asemenea, R. Moldova se pregătește să devină, în următoarele luni, parte a Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA), ceea ce va face transferurile bancare mai accesibile, mai rapide și mai sigure pentru moldovenii care muncesc sau au afaceri în Europa.
Totodată, un alt obiectiv agreat, este eliminarea completă a taxelor de roaming dintre Moldova și țările membre ale UE, ceea ce va facilita călătoriile și comunicarea fără costuri suplimentare.
În ceea ce privește dimensiunea de aderare, obiectivul comun este deschiderea negocierilor pe primul cluster ce ține de valori fundamentale, în primăvara anului curent, precum și finalizarea negocierilor de aderare în mandatul actualei Comisii Europene.
„Vom sprijini programul ambițios pe care îl realizează autoritățile de la Chișinău în parcursul său european. Țara voastră este un exemplu, iar efortul pe care îl faceți pentru a obține calitatea de membru este impresionat. Vom rămâne alături de voi, iar Republica Moldova niciodată nu va fi singură în acest parcurs spre UE”, a spus Marta Kos.