Analistul Ion Tăbârță a subliniat că succesul acestui plan va depinde de eficiența autorităților din R. Moldova în elaborarea și implementarea unui plan concret de utilizare a fondurilor, care urmează să fie prezentat Uniunii Europene, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiochisinau.md.
„Acest plan de creștere economică pentru Moldova are trei piloni de bază. Primul pilon vizează progresul socioeconomic, al doilea se referă la acces pe piața unică europeană și al treilea ține de sprijinul financiar pentru anumite proiecte. Alta este discuția cum autoritățile statului R. Moldova vor ști să gestioneze și să investească acest ajutor în economia moldovenească”, a declarat Ion Tăbârță.
Expertul WatchDog Andrei Curăraru a atras atenția că, în cazul în care Planul de creștere economică nu va da rezultate, următoarele tranșe ar putea fi întârziate sau stopate, ceea ce ar putea aduce R. Moldova într-o criză economică acută.
Totodată, Curăraru a subliniat că fondurile europene pot genera un efect multiplicator, atrăgând investiții private suplimentare în valoare de 2,5 miliarde de euro, ceea ce ar duce la o injecție totală de peste patru miliarde de euro în economia moldovenească.
„Fără acești bani, am putea intra într-o criză economică destul de acută. În același timp, finanțarea unor proiecte mari creează locuri de muncă, oportunități pentru cetățeni, salarii mai bune și posibilitatea de angajare în diferite industrii care nu erau posibile anterior – cum ar fi construcțiile sau dezvoltarea de afaceri mici și mijlocii. Dacă planul se realizează calitativ, vorbim de o injecție de peste patru miliarde de euro în R. Moldova, fapt ce ar redemara economia și ne-ar apropia de standardele de trai din Uniunea Europeană”, a explicat Andrei Curăraru.
Regulamentul privind înființarea Facilității pentru Reformă și Creștere pentru Moldova urmează să fie semnat de președinții Consiliului și ai Parlamentului European. Acesta va intra în vigoare a doua zi după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
