Potrivit unui filmuleț video postat pe rețelele sociale de activistul Dutcovici Radu, Victoria Furtună se afla în parcul „Afgan” și distribuia cetățenilor pliante electorale, iar la un moment dat, activistul a întrebat-o din ce bani și-a cumpărat casă și dacă colaborarea cu Ilan Șor este atât de benefică, transmite Ultimelestiri.md.
„Uitați oameni bun cum grupul criminal Șor stă în spatele lor. Uitați cum bloggerii lui Șor umblă din urma Victoriei Furtună. Ei toți cred că o să ajungă consilieri și deputați. Vai de capul meu. Pe 20 octombrie oamenii o vor trimite de unde a venit”, a declarat Dutcovici Radu.
De menționat că pe 20 octombrie a fost dat startul campaniei electorale, iar toți cei 11 candidați la alegerile prezidențiale au început a merge prin localitățile din țară pentru a-și promova programul electoral. Totuși, ingeniozitatea nu are limite la unii candidați, în special cea a Victoriei Furtună.
Astfel, în cadrul unei postări pe rețelele sociale, Victoria Furtună a scris că „toți cei care o cunosc, se roagă acum lui Dumnezeu ca El, prin intermediul Victoriei Furtună, să binecuvânteze țara noastră”.
Ultimelestiri.md amintește că anterior, presa a scris că Victoria Furtună ar fi unul dintre candidații lui Ilan Șor în cadrul scrutinului prezidențial, iar activitatea acesteia în campania electorală ar fi coordonată de factorii de decizie din cadrul așa-zisului bloc „Victoria”, format din mai multe partide afiliate lui Șor.
Mai exact, pe 27 septembrie, la oficiul central al blocului „Victoria” din Capitală a avut loc o ședință de lucru cu participarea curatorilor și factorilor de decizie afiliați lui Șor.
Alegerile prezidențiale, dar și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană vor avea loc la 20 octombrie 2024.
Pe data de 20 septembrie a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Cei patru candidați înregistrați până acum în cursa prezidențială, dar și cei 10 participanți la referendum pot desfășura din această zi acțiuni de agitație electorală. Candidații ale căror dosare se află în proces de examinare își vor începe campania electorală pe data la care vor fi înregistrați de către Comisia Electorală Centrală.
Așa va arăta buletinul de vot la alegeri:
- Alexandr Stoianoglo, desemnat de Partidul Socialiștilor;
- Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune Solidaritate;
- Renato Usatîi, desemnat de Partidul Nostru;
- Vasile Tarlev, desemnat de Partidul pentru Viitorul Moldovei;
- Irina Vlah, desemnată de un grup de cetățeni;
- Ion Chicu, desemnat de Partidul Consolidării și Dezvoltării;
- Andrei Năstase, desemnat de un grup de cetățeni;
- Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni;
- Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „Împreună”;
- Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni;
- Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni.
