Igor Grosu a spus că trebuie așteptate concluziile comisiei și ale organelor de anchetă înainte de a lua decizii. În funcție de acestea, pot fi luate măsuri, inclusiv demisii, dar nu doar atât. „Trebuie acțiuni mai concrete, de văzut cine se face vinovat, cine nu a acționat și dacă e nevoie de intervenit în legislație, proceduri, protocoale. Demisiile sunt o parte, dar nu rezolvă problema”, a declarat șeful Legislativului pentru presă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În debutul ședinței de astăzi a Parlamentului, deputatul Partidului Socialiștilor, Marcel Cenușa, a solicitat includerea pe ordinea de zi a unui proiect cu privire la constituirea unei comisii de anchetă. În context, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a precizat că instituțiile statului au prezentat deja rapoarte în cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei și că majoritatea măsurilor sunt în curs de implementare.
„Orice informație suplimentară care poate ajunge în spațiul public poate periclita mersul anchetei”, a mai spus Lilian Carp.
Propunerea deputatului socialist nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi inclusă pe ordinea de zi.
Camionul încărcat cu muniții, condus de un cetățean moldovean, a fost oprit pe 20 noiembrie la intrarea în România. Serviciul Vamal de la Chișinău a precizat că verificările efectuate la punctul Leușeni-Albița au fost rezultatul unei acțiuni coordonate între autoritățile vamale de pe ambele maluri ale Prutului. Numărul suspecților din Republica Moldova reținuți în acest caz ajunge la patru. Între timp, al cincilea reținut, șoferul camionului se află în custodia autorităților din România.

Un comentariu
Pingback: Camionul cu arme de la Albița: Procurorii cer 30 de zile de arest pentru un reținut - Ultimele ştiri din Moldova