De asemenea, Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită să fie verificată conformitatea cu standardele Consiliului Europei a prevederilor art. 11 alin. 7 din Legea privind partidele politice, care se referă la obligativitatea Agenţiei Servicii Publice de la prezenta, în decurs de 24 de ore de la solicitarea CEC, a listei partidelor care au dreptul să participe la alegeri şi precizează că partidele care nu au prezentat toate informaţiile solicitate nu vor avea dreptul de a participa la alegeri, transmite Ultimelestiri.md.
„Legea privind partidele politice a fost modificată, prin introducerea unor norme abuzive, cu puţin timp înainte de startul perioadei electorale. În baza acestora, din cursa electorală a fost exclus inclusiv Partidul Republican „Inima Moldovei”. Conform datelor oficiale, la 19 iunie 2025, preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a solicitat opinia Comisiei de la Veneţia asupra acestei legi. Totuşi, aparent textul legii a fost tradus şi transmis Comisiei abia în noiembrie 2025, ceea ce ridică suspiciuni că expedierea traducerii a fost intenţionat tergiversată pentru a amâna examinarea legii de către Comisie până după alegeri”, se arată în comunicatul formațiunii.
Reprezentanții Partidului mai menționează că pe 28 octombrie, Curtea Constituţională a solicitat, la rândul său, o opinie amicus curiae din partea Comisiei, însă doar pentru câteva articole – cele referitoare la succesiunea partidelor declarate neconstituţionale, la limitarea şi încetarea activităţii partidelor.
„În prezent, se încearcă crearea unei aparenţe false potrivit căreia legea ar fi fost aplicată „cu bună-credinţă” şi doar împotriva unui partid declarat neconstituţional. Această versiune contrazice rapoartele observatorilor internaţionali, care au semnalat grave deficienţe ale procesului electoral: modificarea tardivă a legislaţiei electorale; lipsa unui recurs efectiv; absenţa examinării proporționalităţii ingerinţei în dreptul de a alege şi de a fi ales. Mai mult decât atât, adoptarea și aplicarea ulterioară a modificărilor la Legea privind partidele politice constituie o încălcare a standardelor Consiliului Europei, precum și a obligațiilor internaționale ale Republicii Moldova de a nu opera modificări substanțiale în legislația electorală fără coordonare cu CE. Partidul Republican „Inima Moldovei” consideră că răspunsul Comisiei de la Veneţia poate clarifica situaţia legată de prevederile abuzive ale Legii privind partidele politice şi crea premise pentru restabilirea dreptăţii”, se arată în comunicatul Inima Moldovei.
Amintim că, pe 19 septembrie, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare, Ministerul Justiției a solicitat în instanță limitarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei”, condus de Irina Vlah, pentru o perioadă de 12 luni. Formațiunea este acuzată că ar fi beneficiat de finanțare ilegală din Rusia în perioada campaniei electorale.
Pe 25 septembrie, Curtea de Apel Centru a limitat activitatea PRIM până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în baza unei cereri a Ministerului Justiției. Iar pe 26 septembrie, cu două zile înainte de scrutin, Comisia Electorală Centrală a exclus PRIM din alegerile parlamentare, la care urma să concureze în cadrul Blocului „Patriotic”. Ulterior, partidul Irinei Vlah a fost scos și din cursa pentru alegerile locale noi.
Între timp, pe 5 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a demarat un control al finanțării activității Blocului „Patriotic” pentru perioada 3 august – 1 octombrie 2025. De asemenea, CEC va verifica activitatea financiară a Partidului Republican „Inima Moldovei” în cadrul Blocului „Patriotic” pentru perioada 1 mai – 31 august 2025 și pentru perioada 3 august – 1 octombrie 2025.
Formațiunea Irinei Vlah susține că activitatea sa financiară este transparentă și corectă, iar rezultatele verificărilor „vor dovedi că suspiciunile nu sunt întemeiate”.
Pe 10 noiembrie, președinta Partidului Republican „Inima Moldovei” a expediat ambasadorilor acreditați în Republica Moldova o scrisoare, în care le cere să urmărească evoluțiile din dosarul civil privind limitarea activității formațiunii sale pentru 12 luni, care se află pe rol la Curtea de Apel Centru, și să vină cu reacții.
