„Ieri am făcut un apel către contracandidatul meu pentru a face o dezbatere. Echipa mea a vorbit cu echipa lui. Am propus să mergem la televiziunea națională, a fost refuzat acest lucru. Am propus să facem în această joi, ei au propus să facem săptămâna viitoare. Până la urmă am ajuns la un compromis și am decis că vom face dezbaterea în această duminică”, a declarat Maia Sandu într-un mesaj video, transmite Ultimelestiri.md.
Cât despre moderator, șefa statului a menționat că candidatura lui Gheorghe Gonța a fost propusă de echipa lui Alexandr Stoianoglo, fapt cu care echipa sa nu a fost întocmai de acord.
„Noi, la fel ca și alți oameni, și mai ales jurnaliști, credem că trebuie să fie un moderator independent, dar, în situația în care ei insistă, noi mergem la dezbatere cu oricine se simt ei confortabil”, a precizat Maia Sandu.
De asemenea, aceasta a declarat că pentru ea și echipa sa este important ca această dezbatere să aibă loc, așa încât oamenii să vadă care sunt răspunsurile lor la întrebări importante pentru toți cetățenii Republicii Moldova.
De menționat că Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor duela în turul II al alegerilor prezidențiale. În urma alegerilor, Maia Sandu a venit cu propunerea către Alexandr Stoianoglo de a organiza o dezbatere politică.
La scurt timp, și Alexandr Stoianoglo a declarat în cadrul unui briefing de presă că dorește să discute cu Maia Sandu, însă pe o platformă neutră.
Ultimelestiri.md amintește că Gheorghe Gonța este un jurnalist din R. Moldova care moderează emisiunea politică „Puterea a Patra” de la N4 de peste 10 ani. Totuși, în noiembrie 2016, Gonța a plecat de la N4 din motiv că cineva ar fi încercat să-i afecteze imaginea. Ulterior, el a moderat emisiunea „Important” de la TVC21 timp de aproximativ doi ani, după care s-a reîntors la N4.
Totodată, în ianuarie, moderatorul a declarat în cadrul unui interviu că analizează ideea de a pleca din nou de la N4, pentru că proprietarii și directorii postului TV la care activează ar fi presați de anumite persoane.
La 16 octombrie curent, jurnalistul Gheorghe Gonța a anunțat că pleacă de la postul de televiziune N4.
Citește și:
Motivul pentru care Gheorghe Gonța a plecat de la N4
Video: Facebook/Maia Sandu
