Potrivit Președinției, Coaliția de Voință este co-prezidată de Franța, Germania și Regatul Unit și reunește 37 de state, majoritatea europene. Scopul acesteia este coordonarea sprijinului pentru Ucraina și susținerea unei păci juste și durabile după încheierea unui armistițiu, pentru a preveni noi acte de agresiune. Reuniunea de la Paris va avea ca temă principală consolidarea sprijinului acordat Ucrainei, transmite Ultimelestiri.md.
Autoritățile de la Chișinău precizează că participarea Republicii Moldova la acest format reprezintă o continuare a sprijinului oferit Ucrainei de la începutul invaziei ruse și este compatibilă cu statutul de neutralitate prevăzut de Constituție.
„Participarea țării noastre este pe deplin compatibilă cu neutralitatea consfințită în Constituție: coaliția este un format de cooperare flexibil, iar din ea fac parte și alte state europene neutre. Fiecare stat participant decide singur forma și amploarea contribuției sale, în conformitate cu cadrul său constituțional”, notează Președinția.
Instituția amintește că Republica Moldova a oferit refugiu cetățenilor ucraineni, a facilitat tranzitul exporturilor din Ucraina, a acordat sprijin umanitar și energetic și a contribuit la instruirea geniștilor ucraineni în domeniul deminării umanitare.
Totodată, autoritățile subliniază că, având o frontieră comună de 1.222 de kilometri cu Ucraina, Republica Moldova este un partener de securitate important pentru statul vecin și pentru Europa, iar o pace durabilă în Ucraina este esențială pentru stabilitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni.
