Potrivit unui comunicat, la elaborarea documentului au participat membri ai Comisiei Electorale Centrale și ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și experți în domeniu și reprezentanți ai instituției prezidențiale, care au fost delegați într-un grup de lucru și au analizat oportunitatea pilotării respectivului mecanism, transmite Ultimelestiri.md.
Documentul reglementează participarea la alegeri prin exercitarea votului prin corespondență, procedurile electorale specifice și atribuțiile organelor electorale. De menționat că procedurile electorale privind securizarea votării, păstrarea și asigurarea integrității plicurilor cu buletinele de vot recepționate se vor stabili printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală.
Se propune ca pilotarea votului prin corespondență să aibă loc în Statele Unite ale Americii și Canada. Astfel, cetățenii vor trebui, în mod obligatoriu, să se înregistreze pentru exercitarea votului prin corespondență și să primească o notificare a Comisiei Electorale Centrale privind finalizarea procedurii de înregistrare. Totodată, buletinele de vot vor fi expediate către alegători prin intermediul poștei diplomatice sau a serviciilor poștale obișnuite. Documentul conține și prevederi privind procedura de numărare și totalizare a voturilor de către biroul electoral al secției de votare, precum și situațiile în care buletinele de vot se declară nevalabile.
De menționat că, la alegerile prezidențiale din 2021, au participat 212.434 alegători din afara Republicii Moldova. La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.
Proiectul de lege urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

6 comentarii
Pingback: Teodor Cârnaț: Votul prin corespondență ori e pentru toți, ori pentru nimeni - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Deputat: Votul prin poștă nu va afecta integritatea procesului electoral - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Istoria referendumurilor eșuate din țară și așteptările de la următorul - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Maria Zaharova: Chișinăul ignoră interesele moldovenilor din Rusia - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Deputat PAS: Noi suntem optimiști în ceea ce privește referendumul - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Pulsul referendumului: Ce cred moldovenii despre aderarea la UE - Ultimele ştiri din Moldova