Controversatul om de afaceri care se ascunde la Londra și-a promovat propriile opinii despre puterea în frunte cu Maia Sandu, dar mai ales criticile care răsună în podcasturile partenerei sale, Natalia Morari, arată datele pentru ultimele 90 de zile publicate de compania Meta, care deține Facebook, transmite Ultimelestiri.md cu referire la europalibera.org.
Morari își promovează conținutul pe bani și singură, situându-se pe locul doi după Platon în clasamentul cheltuielilor pe ultimele trei luni raportate de Meta pentru postări plătite care țintesc publicul din Republica Moldova. Din 5 februarie până în 4 mai, Morari a cheltuit aproape 9 mii de euro.
Câteva pagini de Facebook unde apare conținut favorabil altui fugar, Ilan Șor, au cheltuit împreună aproximativ 30 de mii de euro pentru a promova mesaje politice pe Facebook în ultimele trei luni. Dar Meta le tratează ca entități separate.
Guvernul a cheltuit mii de euro prin Cancelaria de Stat pentru a-și promova realizările în cadrul unei campanii supranumite „Guvernul construiește”. Postări ale campaniei sunt promovate pe bani și de premierul Dorin Recean cu ajutorul paginii sale personale, dar și de pagina partidului de guvernământ PAS.
Citește mai departe pe europlibera.org.
