Potrivit expertului, aplicarea acestui plan ar reprezenta „o capitulare politică și militară”, iar schimbările impuse Ucrainei ar putea slăbi coeziunea internă și capacitatea de apărare a țării, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Cătălin Gabriel Done a explicat că orice acord perceput ca impus din exterior, care presupune cedări teritoriale, ar provoca reacții sociale puternice în Ucraina.
„Ar alimenta proteste, ar fragmenta scena politică și ar slăbi guvernul în fața opoziției și a opiniei publice. O astfel de dinamică ar submina capacitatea de reconstrucție și coeziune socială”, a precizat politologul.
Expertul consideră că teritoriile cedate ar deveni, de fapt, platforme pentru acțiuni hibride ale Federației Ruse, afectând Ucraina din punct de vedere politic, militar și economic.
Politologul a atras atenția că un astfel de acord nu ar elimina amenințarea din partea Moscovei, deoarece precedente istorice, precum Memorandumul de la Budapesta, au demonstrat că garanțiile de securitate nu au împiedicat agresiunea rusă.
Mai mult, el avertizează că negocierile bilaterale SUA–Rusia, fără implicarea Uniunii Europene, ar genera tensiuni între cele două maluri ale Atlanticului.
„Capitalele europene, care finanțează și echipează Ucraina, s-ar simți excluse și ar putea reevaluia sprijinul. Divergențele între Washington și capitalele europene cresc, ceea ce slăbește coordonarea occidentală într-un moment critic”, a declarat Done.
Expertul a subliniat că schimbările de control asupra frontierelor ar afecta imediat securitatea statelor din regiune, inclusiv Moldova.
„Normalizarea pierderilor teritoriale în Ucraina oferă Moscovei oportunități de influență în Republica Moldova, prin consolidarea narativelor pro-ruse și utilizarea Transnistriei ca instrument de presiune energetică și politică”, a explicat el.
Republica Moldova, având vulnerabilități economice și dependențe comerciale, ar resimți direct impactul unei Ucraine slăbite.
Potrivit informațiilor publicate de Reuters, Axios și Financial Times, „Planul de pace” ar conține 28 de puncte ce includ:
- cedări teritoriale în estul Ucrainei;
- limitarea numărului de militari ucraineni;
- renunțarea la anumite tipuri de armament;
- garanții de securitate oferite de SUA și Europa.
Documentul ar fi fost elaborat de înalți oficiali americani din administrația președintelui Donald Trump, cu consultări din partea Rusiei.
Biroul președintelui ucrainean a confirmat că Volodimir Zelenski a primit oficial documentul și urmează să lucreze la propuneri pentru o „încheiere demnă a războiului”. În următoarele zile, liderul ucrainean speră să discute planul direct cu președintele american.
