Oficialul român va fi întâmpinat de premierul Dorin Recean cu onoruri militare la Casa Guvernului. Premierii ambelor state vor avea o întrevedere bilaterală, precum și o ședință în format extins a delegațiilor, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit agendei vizitei, prim-miniștrii Dorin Recean și Marcel Ciolacu vor susține declarații de presă, iar ulterior, oficialii vor participa la evenimentul de donare a microbuzelor școlare din partea Guvernului României, care va avea loc în fața Executivului.
În timpul vizitei, prim-ministrul României va mai avea întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Din delegația oficială condusă de premierul Marcel Ciolacu vor face parte vicepremierul României, Marian Neacșu, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului al României, Ștefan-Radu Oprea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale al României, Florin Barbu.
„Agenda vizitei este centrată pe aprofundarea parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și fortificarea legăturilor comercial-economice moldo-române”, declară Guvernul R. Moldova.
2 comentarii
Pingback: Marcel Ciolacu vine la Chișinău: Circulația, restricționată în Capitală - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Maria Zaharova, deranjată de vizita lui Marcel Ciolacu la Chişinău - Ultimele ştiri din Moldova