Zinaida Popa susține că Ion Ceban demult nu mai este interesat în soluționarea problemelor locuitorilor din Capitală. Ea mai spune că acesta a băgat Capitala în datorii și acum taie din cheltuielile celor mai vulnerabile categorii de cetățeni, „pentru a face politică”, transmite Ultimelestiri.md.
„Le-a tăiat în jumătate salariile la circa 2.200 de asistenți personali care au în îngrijire persoane cu dizabilități severe, i-a lipsit pe circa 40.000 de copii de grupele cu program prelungit și aproximativ 20.000 de pensionari și familii nevoiașe au rămas fără compensațiile la căldură din partea Primăriei Chișinău”, a declarat președintele PAS în CMC.
De asemenea, aceasta susține că locuitorii Capitalei sunt bombardați în prezent cu mesaj de dezinformare în transportul public și bannere și pliante prin stațiile de așteptare. Zinaida Popa spune că Ceban folosește toate resursele administrative și tribuna Primăriei pentru a dezbina societatea.
„Acesta dezinformează și atacă agresiv cetățenii care au o altă părere sau jurnaliștii care îi pun întrebări incomode. Cetățenii trebuie să știe despre faptul că în bugetul municipal provizoriu sunt 150 milioane de lei pentru compensații la căldură, însă Primarul Ion Ceban încalcă legea și refuză să-i cheltuie pentru pensionari și familiile nevoiașe”, a mai adăugat ea.
Zinainda Popa a declarat că fracțiunea PAS din CMC va continua să spună lucrurilor pe nume și „să vorbească adevărul despre minciunile și ilegalitățile pe care le face Ion Ceban împreună cu consilierii săi de buzunar și șefii din subdiviziunile Primăriei Chișinău”.
„Toate cheltuielile pentru serviciile de tipografie a materialelor informative distribuite de fracțiunea PAS sunt transparente și pot fi consultate în rapoartele depuse lunar la organele responsabile. Serviciile de distribuție prin Poșta Moldovei sunt plătite, iar asta poate fi demonstrat prin contractul și factura de plată. Orice persoană fizică și juridică poate contracta astfel de servicii, inclusiv primarul Ion Ceban”, a punctat Zinaida Popa, președintele PAS în CMC.
![]()
Ordinul de plată pentru serviciile de distribuție a pliantelor prin intermediul Poștei Moldovei.
Ultimelestiri.md amintește că primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a acuzat fracțiunea PAS că „folosește Poșta Moldovei pentru a trimite oamenilor informații mincinoase și denigratoare”. Potrivit oficialului, toate instituțiile de stat „sunt parte a caracatiței galbene”.

Un comentariu
Pingback: Poșta Moldovei a venit cu precizări în urma acuzațiilor lui Ion Ceban - Ultimele ştiri din Moldova