„Potrivit prevederilor articolului 25 al Legii nr. 36/2016, Î.S. „Poșta Moldovei” este desemnată furnizor de servicii poștale universale pe teritoriul Republicii Moldova. La subiect, Î.S.„Poșta Moldovei” prestează servicii de recepționare, prelucrare, transportare și distribuire a trimiterilor poștale, mai bine de 30 de ani, contra plată, conform tarifelor în vigoare, care sunt publicate pe pagina web oficială a întreprinderii”, se arată în declarația Poștei Moldova, transmite Ultimelestiri.md.
În acest sens, reprezentanții instituției confirmă că plata a fost efectuată de către beneficiar în avans.
„Trimiterile au fost prezentate închise în plic. Respectarea secretului scrisorilor şi altor trimiteri poştale este garantată de Constituţie, Legea comunicaţiilor poștale nr. 36/2016 şi Regulile privind prestarea seviciilor poștale aprobate prin HG nr. 1457/2016”, mai scriu reprezentanții Poștei Moldova.
Se precizează că de serviciile instituției pot beneficia orice organizație, agent economic sau persoană fizică.
„Vă îndemnăm să apelați cu încredere la serviciile prestate de Î.S. „Poșta Moldovei”, astfel contribuiți la dezvoltarea acesteia”, au conchis reprezentanții instituției.
Ultimelestiri.md amintește că primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a acuzat fracțiunea PAS că „folosește Poșta Moldovei pentru a trimite oamenilor informații mincinoase și denigratoare”. Potrivit oficialului, toate instituțiile de stat „sunt parte a caracatiței galbene”.
Cu o reacție în acest sens a venit președintele fracțiunii PAS în CMC, Zinaida Popa. „Toate cheltuielile pentru serviciile de tipografie a materialelor informative distribuite de fracțiunea PAS sunt transparente și pot fi consultate în rapoartele depuse lunar la organele responsabile. Serviciile de distribuție prin Poșta Moldovei sunt plătite, iar asta poate fi demonstrat prin contractul și factura de plată. Orice persoană fizică și juridică poate contracta astfel de servicii, inclusiv primarul Ion Ceban”, a menționat Zinaida Popa.
