În cadrul unui documentar realizat în colaborare cu istoricul Ștefan Bejan, Nicolae Chicu a explicat că datele CEC arată că 56.000 de cetățeni au participat doar la alegerile prezidențiale desfășurate în aceeași zi, alegând să nu își exprime opinia și la referendum. Această absență a fost remarcată de analiști, care consideră că voturile respective ar fi putut înclina balanța în favoarea opțiunii „Nu”, schimbând astfel rezultatul final al scrutinului, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, situația a atras atenția asupra unor aspecte sensibile din societatea moldovenească, printre care influențele externe și propaganda. Observatorii afirmă că mulți cetățeni ar fi votat împotriva modificărilor constituționale ca urmare a campaniilor de dezinformare, cu surse externe, atribuind aceste acțiuni Federației Ruse. Motivele cetățenilor pentru a vota „Nu” ar include, pe lângă lipsa de informare, și nemulțumirea față de guvernarea actuală.
Totodată, Nicolae Chicu a mai explicat că în situația în care se află R. Moldova, privind trecerea referendumului la doar câteva zeci de mii de voturi, au fost și multe țări care astăzi fac parte din Uniunea Europeană și se bucură de beneficiile blocului comunitar.
Franța
Astfel, o situație similară a fost în 1992, în Franța, când a fost semnat tratatul de la Maastricht, care a pus bazele Uniunii Europene, așa cum o cunoaștem astăzi, transformând comunitatea economică europeană într-o structură politică și economică mai integrată. Asta însemna că urma să fie introdusă moneda euro, creată cetățenia UE, precum și o cooperare sporită în domenii precum justiția, politica externă și securitatea. De aceea, fiecare dintre țările membre și-au chemat cetățenii la vot pentru a ratifica acest tratat. În Franța, fondator al Comunității Economice Europene, dezbaterile pe marginea acestui referendum au fost intense. Existau temeri că integrarea europeană ar diminua autonomia Franței în luarea deciziilor și că Bruxelles-ul ar substitui Guvernul național. Criticii tratatului susțineau că integrarea europeană ar putea avea efecte negative asupra economiei naționale. Un alt aspect dezbătut intens era frica de pierderea identității culturale și naționale. O parte din populație considera că integrarea europeană ar putea conduce la uniformizarea culturală și la diluarea valorilor și tradițiilor naționale. Într-un final, majoritatea celor care au participat la vot au fost de acord cu ratificarea, în timp ce o minoritate s-a opus. Deși a fost un succes, rezultatul strâns al referendumului a evidențiat o divizare profundă în societatea franceză, a generat critici și dezbateri interne continue privind integrarea europeană, tema suveranității și a identității naționale rămânând relevante în discursul politic până în prezent. Ratificarea tratatului de la Maastricht s-a demonstrat a fi un pas crucial în formarea Uniunii Europene, transformată din comunitate economică europeană într-o entitate politică și economică integrată. Fără Franța, Uniunea Europeană nu ar fi fost nici pe departe atât de puternică. A fost o victorie enormă a democrației.
Danemarca
Tot pe muchie de cuțit ca la noi. O situație și mai dramatică a fost în Danemarca, membră a Comunității Economice Europene din anii '70. Guvernul danez a organizat un referendum pentru a ratifica tratatul de la Maastricht, însă societatea era puternic divizată. Susținătorii tratatului, inclusiv Guvernul și partidele proeuropene, argumentau că integrarea este esențială pentru prosperitatea și securitatea Danemarcei. Aceștia susțineau că apartenența la Uniunea Europeană va aduce beneficii economice și va întări influența Danemarcei în afacerile europene. De cealaltă parte, oponenții considerau că ratificarea tratatului ar putea obliga Danemarca să cedeze o parte din suveranitate, iar economia națională ar fi afectată, Danemarca ar putea fi invadată de migranți sau implicată în conflicte externe. În urma votului, o majoritate a danezilor au votat împotriva ratificării tratatului, mai exact 50,7%. După ce referendumul a eșuat, Guvernul danez a negociat excepții care i-au permis să-și păstreze autonomia în anumite domenii. Danemarca nu este obligată să adopte moneda euro, nu participă la politicile de apărare ale Uniunii Europene și a obținut o anumită autonomie în justiție și s-a clarificat că cetățenia Uniunii Europene nu înlocuiește cetățenia națională. După ce aceste excepții au fost garantate prin acordul de la Edinburgh, Danemarca a organizat un al doilea referendum, în care majoritatea danezilor au votat în favoarea tratatului de la Maastricht. Referendumul din Danemarca a fost important nu doar pentru danezi, dar și pentru ceilalți membri ai Uniunii Europene, deoarece a scos la iveală mai multe temeri legate de integrarea europeană. Rezultatul primului referendum a demonstrat că, în ciuda faptului că majoritatea susține integrarea europeană, referendumul poate pica, deoarece există preocupări legitime, care trebuie abordate pentru a asigura consensul și sprijinul public. Astfel, în Uniunea Europeană au fost generate dezbateri intense asupra suveranității naționale, identității culturale și viitorului economic al membrilor.
România
În octombrie 2003, în România a fost organizat referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană. Se întâmpla cu câțiva ani înainte ca România să adere oficial la UE. Scopul era revizuirea Constituției României pentru ca legislația românească să poată fi aliniată la cadrul legal european. Modificările constituționale au vizat, printre altele, clarificarea rolului instituțiilor și aspecte legate de drepturile și libertățile cetățenilor conform normelor europene. Deși anterior toate partidele politice, biserica și societatea civilă au semnat pactul de la Snagov, prin care era demonstrat consensul larg din societate privind aderarea la UE, referendumul din România a fost foarte aproape să nu fie valabil.
Inițial, prezența la urne a fost redusă, iar în prima zi de vot participarea era sub așteptările necesare pentru validarea referendumului, adică peste jumătate din populația cu drept de vot. Acest lucru a determinat autoritățile să prelungească programul de vot în cea de-a doua zi pentru a atinge pragul electoral necesar. De asemenea, autoritățile locale au fost acuzate că, pentru a-i convinge să participe la vot, au oferit votanților pachete alimentare, tichete valorice sau bani.
Unii primari ai partidului de guvernare de atunci au organizat tombole cu premii pentru cetățenii care se prezentau la vot. Premiile variau de la obiecte de valoare redusă, cum ar fi electrocasnice, televizoare, frigidere, mașini de spălat, până la bunuri de uz casnic sau chiar mici sume de bani. Pentru a participa la tombolă, era necesar ca alegătorii să facă dovada că au votat, de obicei prin prezentarea ștampilei de pe cartea de identitate care atesta participarea la vot, iar în unele localități, după votare, s-au organizat mese gratuite. Toate acestea au fost considerate practici de influențare a votului. Deși nu s-a dovedit oficial o fraudă la scară largă, aceste acuzații au ridicat întrebări despre integritatea procesului democratic.
În ciuda acestor controverse, rezultatul final a fost acceptat, iar Constituția revizuită a intrat în vigoare. Acest referendum a fost crucial pentru integrarea ulterioară a României în NATO și Uniunea Europeană. România a câștigat enorm de pe urma aderării la UE, iar astăzi majoritatea românilor sunt de acord ca țara lor să rămână în Uniunea Europeană.
De menționat că, în acea perioadă, problema era doar cu participarea la referendum, nu și cu opțiunea de vot a românilor. Atunci, o majoritate covârșitoare a votat pentru modificarea Constituției (89,7%), iar o mică parte împotrivă – 8,8%.
Suedia
Referendumul pentru aderarea Suediei la Uniunea Europeană a avut loc la 13 noiembrie 1994 și a fost un moment crucial în istoria țării. Suedia, cunoscută pentru neutralitatea sa în conflictele internaționale și pentru politicile sale de independență, a dezbătut intens intenția de aderare la UE. Decizia a venit într-un context european marcat de integrarea economică și politică profundă a țărilor membre. Deși argumentele pro-aderare includeau beneficiile economice uriașe, cum ar fi accesul la piața comună europeană, atragerea investițiilor străine și creșterea securității economice a Suediei, doar 52,3% dintre suedezi au votat în favoarea aderării, iar 46,8% s-au opus. Cei care se opuneau aderării militau pentru neutralitatea Suediei.
Suedia avea o lungă tradiție de neutralitate în conflictele internaționale, pe care au menținut-o de secole, inclusiv în cele două războaie mondiale. Mulți suedezi erau îngrijorați că aderarea la UE ar submina această politică de neutralitate și ar forța țara să participe la conflicte militare sau alianțe politice care ar submina neutralitatea. Alte temeri erau legate de pierderea identității culturale și suveranității, întrucât multe decizii de politică economică și socială ar fi fost luate la Bruxelles și nu la Stockholm.
În urma votului de la acel referendum, Suedia a devenit oficial membră a Uniunii Europene în ianuarie 1995. Decizia Suediei de a adera la UE a avut un impact pozitiv asupra economiei sale, integrând-o într-una dintre cele mai mari economii ale lumii. Cu toate acestea, Suedia a păstrat anumite aspecte ale suveranității sale, inclusiv decizia de a nu adopta moneda euro, în urma unui alt referendum din 2003 în care cetățenii au votat împotriva introducerii monedei unice. Până în prezent, dezbaterile despre suveranitate și rolul Suediei în UE continuă să fie subiecte politice de actualitate, dar suedezii, în marea lor majoritate, sunt mulțumiți de beneficiile aderării la UE.
Malta
Malta, mica țară insulară din Marea Mediterană, a organizat un referendum de aderare la UE pe data de 8 martie 2003. Temerile maltezilor legate de suveranitatea națională și economică sau așa-zisa distrugere a valorilor culturale nu erau diferite de cele ale francezilor, suedezilor sau danezilor. Malta avea o economie specifică, dependentă de anumite sectoare, precum turismul și industria de construcții navale. Oponenții aderării susțineau că economia locală ar putea fi pusă sub presiune de competiția din alte state membre, iar reglementările stricte ale UE ar afecta anumite industrii, în special agricultura și pescuitul. Existau temeri că libera circulație a forței de muncă în cadrul UE ar putea duce la o creștere a șomajului, întrucât lucrătorii din alte state membre mai mari ar putea migra în Malta și ar ocupa locuri de muncă locale.
În același timp, maltezii se temeau că tinerii ar putea migra din Malta în căutarea unor oportunități mai bune în alte state UE, ceea ce ar putea duce la un exod al forței de muncă calificate. O altă temere intens discutată și în R. Moldova era legată de religie și tradițiile culturale. Malta este un stat puternic catolic, iar unii cetățeni erau preocupați că aderarea la UE ar putea aduce modificări sociale și culturale care ar intra în conflict cu valorile religioase ale țării. Existau temeri că politicile europene, cum ar fi cele legate de drepturile minorităților sexuale și avort, ar putea influența societatea malteză.
Deși peste 90% dintre locuitori au participat la referendum, diferența dintre „Da” și „Nu” a fost de mai puțin de 20.000 de voturi, ceea ce arăta că societatea era puternic divizată în privința viitorului relațiilor cu Uniunea Europeană. În urma acestui referendum, Malta a decis să devină membră a UE, iar aderarea propriu-zisă a avut loc la 1 mai 2004. Chiar dacă au existat temeri privind pierderea suveranității, impactul negativ asupra economiei locale și schimbările culturale, Malta s-a adaptat cu succes la provocările integrării europene și a devenit un membru activ și influent al Uniunii Europene.
Aderarea la UE a adus beneficii economice importante pentru Malta, inclusiv accesul la fonduri europene de dezvoltare și infrastructură. Aceste fonduri au contribuit la modernizarea infrastructurii țării, inclusiv în domenii precum transportul, educația și mediul. De asemenea, Piața Unică Europeană a deschis noi oportunități comerciale pentru întreprinderile malteze. Deși existau inițial îngrijorări că reglementările stricte ar putea afecta negativ anumite sectoare economice, Malta a reușit să se adapteze și să atragă noi investiții. În ciuda dimensiunilor sale mici, Malta a avut ocazia să joace un rol mai activ pe scena europeană, aderarea la UE i-a oferit acces la procesul decizional european, permițându-i să își apere interesele la nivel continental.
Malta a beneficiat de președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2017, moment în care a putut influența agenda europeană. Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, este din Malta, mica țară din Marea Mediterană, mult mai mică decât Republica Moldova, cu o populație de puțin peste jumătate de milion de oameni. Legate de biserică și minorități sexuale, temerile au fost depășite. Malta a rămas un stat profund catolic, cu valori tradiționale puternice și a reușit să-și mențină echilibrul între tradiție și modernitate.
Marea Britanie și Brexit-ul din 2016
În documentar, Nicolae Chicu vorbește și despre Brexit-ul din Marea Britanie, așa cum a fost numit referendumul din 2016, prin care Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea Europeană.
Pe data de 23 iunie 2016, britanicii au fost chemați la urne pentru a-și expune poziția față de viitorul european al Marii Britanii, să rămână sau să părăsească Uniunea Europeană. Rezultatul a șocat foarte multă lume. 51,9% dintre votanți au optat pentru ieșirea din UE, în timp ce 48,1% au votat pentru rămânerea în UE. Toate sondajele arătau că majoritatea britanicilor sunt pentru UE, iar mulți nu au mai ieșit la vot, crezând că referendumul nu va trece. Au stat acasă inclusiv oamenii informați și bine-intenționați, care ulterior și-au pus mâinile în cap după rezultat.
Rezultatul Brexit-ului a produs frustrări în Scoția și Irlanda de Nord, unde majoritatea scoțienilor și irlandezilor au votat pentru a rămâne în UE și au fost nemulțumiți că sunt forțați să părăsească blocul comunitar. Irlanda de Nord s-a trezit cu frontieră fizică la granița cu Republica Irlanda, iar Scoția a intensificat discuțiile privind un nou referendum de independență. Într-un final, însă, toată lumea a acceptat rezultatul și Marea Britanie a ieșit oficial din Uniunea Europeană în 2020. În timp, mulți dintre cei care nu au ieșit la vot, dar și cei care au votat împotrivă, au început să regrete, deoarece ieșirea din piața unică și Uniunea Vamală a UE a introdus noi bariere comerciale. Importurile și exporturile dintre Marea Britanie și UE au fost afectate, iar multe companii s-au confruntat cu creșteri ale costurilor și scăderi ale eficienței.
De asemenea, libera circulație a muncii între Marea Britanie și UE s-a încheiat și a afectat atât cetățenii britanici care lucrau sau studiau în UE, cât și cetățenii europeni din Marea Britanie. Imigrația din țările UE a scăzut semnificativ, ceea ce a dus la o criză de forță de muncă în anumite sectoare, precum agricultură și construcții. Totodată, serviciul public de sănătate s-a confruntat cu dificultăți, deoarece mulți dintre angajații săi din UE au părăsit Marea Britanie.
Un studiu realizat în 2021 a estimat că Brexit-ul a scăzut PIB-ul Regatului Unit cu aproximativ 4%, în comparație cu ceea ce ar fi fost fără Brexit. Astăzi, sondajele indică o creștere a nemulțumirii față de consecințele acelui referendum, în special în rândul tinerilor și al celor care au votat inițial pentru a rămâne în UE, iar toate sondajele spun că aproape 60% dintre englezi și-ar dori o revenire în UE.
„Până la urmă, un referendum este un proces democratic prin care cetățenii unui stat sunt chemați să voteze direct asupra unei probleme importante, cum ar fi modificarea Constituției, aderarea la organizații internaționale, reforme politice majore sau legi esențiale. Este o formă de democrație directă care permite alegătorilor să-și exprime voința într-un mod direct, fără a delega decizia Parlamentului sau președintelui. Referendumurile sunt un instrument puternic de decizie democratică, dar succesul lor depinde de informarea corectă a publicului și de modul în care sunt organizate. Boicotarea este o metodă frecvent întâlnită de a-ți exprima punctul de vedere, dar dacă votul celor care au spus da este mai mare, atunci ceilalți trebuie să se supună. Fie că ne place sau nu asta”, conchide Nicolae Chicu.
Ultimelestiri.md amintește că, pe data de 20 octombrie, în R. Moldova a avut loc un referendum la nivel național privind aderarea țării la Uniunea Europeană. Astfel, acesta a trecut cu o majoritate fragilă. Mai exact, 50,35% din participanți au spus „Da”, iar 49,65% au spus „Nu”.
Comisia Electorală Centrală a declarat referendumul valabil, dar pentru a avea consecințe juridice, plebiscitul urmează să fie validat, săptămâna aceasta, de Curtea Constituțională.
Odată validat, în preambulul Constituției va scrie că integrarea în Uniunea Europeană este „obiectivul strategic” al Republicii Moldova, iar identitatea poporului Republicii Moldova este „europeană”.
