După cum relatează Infotag, politicianul a confirmat încă o dată la un post de televiziune în seara de joi, 6 iunie, că va candida la funcţia de preşedinte, transmite Ultimelestiri.md.
„Da, am declarat că voi candida la preşedinţia Republicii Moldova. Întotdeauna am făcut-o cu sinceritate, spre deosebire de alţii. Astăzi, cetăţenii moldoveni au nevoie de un candidat care va contribui la unificarea societăţii şi la prosperitatea cetăţenilor. Ceea ce avem astăzi: pe dreapta este candidatura doamnei Maia Sandu, care este susţinută deschis de Occident. Pe dreapta mai sunt câţiva alţi „candidaţi”. Flancul stâng nu joacă deschis”, a spus politicianul.
Potrivit lui Usatîi, oricine va fi înaintat ca şi candidat unic pe stânga va fi susţinut în secret de Rusia.
„Eu cred că sunt singurul candidat pentru Moldova, pe care nimeni nu-l poate controla din exterior”, a subliniat Usatîi.
Liderul „Partidului Nostru” este convins că astăzi țara noastră are nevoie de propriul preşedinte, un preşedinte pentru Moldova, care să se ghideze în deciziile şi acţiunile sale de interesele şi voinţa propriului popor.
„Eu sunt sincer cu poporul şi respect întotdeauna voinţa lui. Nu pretind să fiu o icoană, dar oamenii merită o viaţă mai bună şi eu pot să le-o ofer", a conchis politicianul.
Amintim că alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024.
