Hotărârea a fost aprobată prin Decizia nr. 5/1 din 22 iulie 2026 și reprezintă etapa finală a procesului de amalgamare la nivel local. Autoritățile propun ca noua unitate administrativ-teritorială să poarte denumirea de comuna Taraclia, transmite Ultimelestiri.md cu referire la studio-l.online.
Potrivit deciziei, Taraclia și Baimaclia formează un teritoriu continuu și îndeplinesc criteriile stabilite de Legea nr. 225/2023 privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.
Înainte de adoptarea hotărârii au fost parcurse toate etapele prevăzute de lege. A fost constituit Grupul de Lucru Comun, au fost elaborate documentele de fundamentare, au fost organizate consultări publice și a fost analizat impactul reorganizării.
Primarul și secretarul Consiliului sătesc Taraclia urmează să consolideze dosarul final al procesului de amalgamare. Acesta va cuprinde deciziile tuturor consiliilor locale participante, rezultatele consultărilor publice, analiza privind respectarea condițiilor legale și viziunea de dezvoltare a viitoarei unități administrativ-teritoriale.
Dosarul va fi transmis Cancelariei de Stat pentru examinare și finalizarea procedurilor prevăzute de lege.
Autoritățile susțin că amalgamarea voluntară urmărește consolidarea administrației publice locale, creșterea eficienței serviciilor publice și sporirea capacității comunității de a atrage investiții și proiecte de dezvoltare.
Decizia va intra în vigoare după includerea în Registrul de stat al actelor locale și poate fi contestată în termen de 30 de zile, în condițiile prevăzute de Codul administrativ.
