„Pretutindeni, acolo unde Occidentul şi-a extins tentaculele, vedem scindare şi destabilizare. Exemplul cel mai elocvent este Ucraina. Sedusă de aşa-zisa integrare europeană, ea s-a transformat în principalul berbece antirusesc al Statelor Unite ale Americii în regiune”, a afirmat Narîşkin, potrivit căruia Ucraina a devenit în consecinţă un „stat eşuat”, care nu-şi poate menţine existenţa ca entitate politică şi economică viabilă, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la subiectulzilei.md.
Potrivit oficialului rus, în aceeași direcție se îndreaptă și Republica Moldova. Mai mult, acesta a calificat Guvernul de la Chişinău drept „regimul totalitar al Maiei Sandu”, adăugând că politicile preşedintei Republicii Moldova au dus la o polarizare catastrofală în societate.
Ultimelestiri.md amintește că, anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe Maria Zaharova a declarat că „conducerea Moldovei, „trăgând” ţara spre NATO, transformă de fapt republica într-o bază logistică pentru aprovizionarea Forţelor Armate Ucrainene”.
„În ciuda faptului că majoritatea moldovenilor se opun apropierii de NATO, conducerea continuă să apropie Republica de Alianţă. Păstrarea statutului de partener de încredere al Alianţei este considerată drept o prioritate”, a declarat reprezentanta MAE rus într-un briefing de presă.
