În cadrul discuțiilor, premierul i-a comunicat că Republica Moldova continuă să acorde sprijinul necesar persoanelor refugiate din Ucraina, țară care luptă curajos contra agresiunii ruse, pentru a menține pacea în întreaga Europă. Totodată, Recean a mulțumit pentru ajutorul pe care ONU îl oferă țării noastre, transmite Ultimelestiri.md.
La rândul său, președintele Adunării Generale a ONU și-a exprimat aprecierea pentru găzduirea cetățenilor ucraineni, precum și pentru progresele Guvernului în ceea ce privește incluziunea socială și egalitatea de gen.
Părțile au mai vorbit despre inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, despre provocările din regiune, dar și despre participarea țării noastre la „Summitul viitorului”, care se va desfășura, în perioada 22-23 septembrie, la New York.
De menționat că țara noastră este membră a ONU din anul 1992, iar în prezent în Republica Moldova activează peste 20 de agenții ale ONU.

Un comentariu
Pingback: Mihai Popșoi, întrevedere cu un oficial ONU: Subiectele discutate - Ultimele ştiri din Moldova