„Am promis să prezint, unul câte unul, angajamentele mele electorale. Acesta este unul dintre ele: să limităm legislativ și să urmărim implementarea practică. Petiția în care oamenii se plâng pe acțiunea unui funcționar sau a unei instituții – să nu mai fie redirecționată către acea instituție”, a declarat Stamate.
Potrivit candidatei, practica actuală este „exact inversă”. „Te plângi pe acțiunea unei instituții – petiția ta ajunge exact în mâna șefului acelei instituții, de cele mai multe ori. Rezultat? Zero. Răspuns formal. La revedere”, a precizat aceasta.
Stamate susține că autoritățile publice trebuie să răspundă direct în fața cetățeanului, inclusiv prin modul în care soluționează petițiile.
„Nu mai putem continua așa. Autoritățile publice trebuie să răspundă în fața cetățeanului. Inclusiv prin răspunsul la petiții. Pe 28 septembrie – votează Olesea Stamate, dacă și tu crezi că autoritățile trebuie să ia în serios petiția ta!”, a adăugat candidata.
