Potrivit Procuraturii Generale, la data de 28 iunie 2024, pe timp de seară, inculpatul, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Ungheni, a solicitat un taxi pentru o călătorie spre Călărași. După ce a urcat în mașina de taxi, inculpatul a amenințat taximetristul cu un cuțit, forțându-l să îl transporte până la Chișinău, transmite Ultimelestiri.md.
Conform declarațiilor victimei, inculpatul ar mai fi sustras de la aceasta și o sumă de bani.
Astfel, conform sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare.
Inculpatul a fost pus sub învinuire și pentru tâlhărie, însă instanța l-a achitat pe acest capăt de acuzare. Procurorii vor contesta sentința cu apel.
De notat că, persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
