Magistrații au respins, considerând nefondată, contestația inculpatului față de plasarea în arest preventiv, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Alexandru Balan a fost reținut pe 8 septembrie, la Timișoara, de procurorii români, fiind acuzat că ar fi divulgat informații secrete de stat legate de România către ofițeri KGB din Belarus. După ce a fost audiat de procurori, Curtea de Apel București a decis pe 10 septembrie plasarea lui Balan în arest preventiv.
Potrivit anchetei, Balan este acuzat că s-a întâlnit în anii 2024-2025, la Budapesta, cu ofițeri de informații ai Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus, existând suspiciuni rezonabile că scopul acestor întrevederi au fost transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate.
