Jucat pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, spectacolul ilustrează drama românilor basarabeni sub ocupația sovietică, cu ororile colectivizării, denaționalizării forțate și deportărilor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Nordnews.md.
„A fost un spectacol foarte emoționant, am avut lacrimi la final. Este un spectacol care merită văzut. Sunt foarte mulțumită”, a declarat una dintre spectatoare.
Publicul a fost impresionat de povestea de dragoste și rezistență a personajelor principale, profesorul Mihai Ulmu și eleva sa, Maria Răzeșu, devenită ulterior soția sa. Tema iubirii și a sacrificiului, amplasată într-un context istoric plin de suferință, a rezonat puternic cu cei prezenți.
În luna iulie, trupa Naționalului bălțean a prezentat spectacolul pe peronul Gării Bălți-Oraș, cu 300 de spectatori. Regizorul a remarcat diferențele dintre cele două reprezentații: „Pe scena teatrului este mai dificil, publicul este mai aproape, într-o încăpere închisă. Decorul a fost însă conceput să ajute spectatorii să intre în poveste”.
Unul dintre rolurile principale a fost interpretat de tânărul actor Vasile Răcilă, care a beneficiat de sprijinul colegilor mai experimentați.
„Am simțit sprijinul lor la fiecare pas, ceea ce m-a încurajat enorm”, a spus actorul.
Romanul „Tema pentru acasă”, publicat în 2009, abordează teme profunde precum condiția umană în vremuri de criză, alegerile morale și destinul. Spectacolul, deși dificil de transpus pe scenă, a reușit să capteze esența operei și să aducă un omagiu memoriei istorice și spiritualității basarabene.
„Pentru mine, acest spectacol a fost o provocare, dar sunt mulțumit de cum a ieșit. Decorul și interpretările au adus povestea mai aproape de spectatori”, a concluzionat regizorul.
