„Dacă vorbim despre Legea 240, ne-a luat ceva timp să analizăm acele acte de constatare care au fost perfectate în vara anului 2024, având în vedere că sunt circa 7.000 de acte constatate în vară din ei avem agenți economici unici de 3.245 pe secetă, acte de constatare 6.535. 455 dintre agenții economici care au transmis acte de constatare a pierderilor nu sunt eligibili și prin urmare nu vor beneficia de prevederile Legii 240. Ei nu au prezentat Raportul statistic 4 agricol care confirmă suprafața terenurilor însămânțate”, a spus Catlabuga, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la agrotv.md.
De asemenea, ministra și-a exprimat nemulțumirea față de sistemul bancar din Republica Moldova și a promis că în scurt timp vor urma o serie de ședințe cu Asociația Băncilor, societățile de micro-finanțare și cu reprezentanții Ministerului de Justiție pe tema acestor majorări de penalități și a Legii insolvabilității.
„Nu-mi place sistemul bancar la noi în țară, mai ales în raport cu agricultorii dar totodată vrea să menționez că atitudinea sau abordarea sistemului bancar în moment când suntem puși în situația să investim sau să atragem surse financiare pentru circulante, atunci înțelegem că abordarea sistemului bancar față de agricultori este la fel de importantă”, spune ministra.
Întrebată despre prioritățile Ministerului Agriculturii pentru anul 2025, Catlabuga a spus că se va merge înainte cu sectorul horticol, legumicultura, sectorul de viticultură, reînnoirea plantațiilor de soiuri autohtone, extinderea suprafețelor cu soiuri de struguri de masă, dar și cu sectorul zootehnic.
