Starea pacientului este stabilă, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md.
ANDREEA GALICI, purtător de cuvânt al IMSP SC Bălți „Timp de 16 zile medicii de la terapia intensivă împreună cu neurochirurgii au luptat pentru viața pacientului, care anterior a fost supus unei intervenții chirurgicale, după ce a suferit în urma unei leziuni de foc. După zile întregi de luptă continuă, medicii au reușit să-i dea o șansă la viață, iar astăzi a fost efectuată tomografia computerizată de control, prin care s-a confirmat o dinamică pozitivă, respectiv pacientul a fost transferat în secția de neurochirurgie pentru tratament de reabilitare.”
Amintim că, tânărul a ajuns să fie împușcat în cap în timp ce trăgea haotic în pereții din apartament, iar un glonț a ricoșat și l-a lovit. Acesta ar fi declarat oamenilor legii că arma din care a împușcat îi aparține, lucru care nu s-a adeverit. Polițiștii au descoperit în apartament 29 de cartușe, pe patul din cameră un încărcător cu 8 tuburi de cartușe și 6 urme de împușcături haotice prin camere.
Ultimelestiri.md amintește că o echipă de medici din Bălți a reușit să efectueze cu succes o operație pentru a salva viața unui tânăr de 28 de ani, împușcat în cap.
