Proiectul meniului pentru 10 zile a fost plasat pe platforma de consultări publice a Guvernului, iar părinții sunt invitați să vină cu sugestii și comentarii, transmite Ultimelestiri.md cu referire la europalibera.org.
„Ne-am asigurat ca în majoritatea zilelor elevii să primească produse locale, astfel încât cea mai mare parte a celor 600 de milioane de lei alocați din bugetul de stat să sprijine producătorii autohtoni”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Această inițiativă reprezintă o extindere a programului de alimentație gratuită, care până acum era destinat doar elevilor din clasele primare.
Astfel, de acest sprijin vor beneficia aproximativ 160.000 de elevi din clasele a V-IX-a, inclusiv cei din școlile profesionale, cele cu profil sportiv și instituțiile de învățământ din raioanele de est ale Republicii Moldova, municipiul Bender și Zona de Securitate.
În prezent, circa 135.000 de elevi din clasele primare beneficiază de alimentație gratuită. De la 1 septembrie, numărul total al beneficiarilor va crește la aproximativ 295.000.
![]()
