„După creșterea prețului la gazele naturale, în spațiul public au urmat doar niște bâlbâieli din partea unor miniștri și „cinovnici” de la PAS. Ştiu sigur că despre aceste scumpiri se cunoştea demult, doar că nu s-a dorit ridicarea preţului la gaz în campanie electorală. Cert este că această scumpire ne afectează pe noi toţi”, a declarat edilul Capitalei, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, el menționează că mai grav este faptul că această situaţie se va răsfrânge negativ asupra bugetelor instituțiilor publice, care nu au prevăzut aceste cheltuieli.
La fel, Ion Ceban spune că vor fi grav afectaţi agenţii economici care produc şi exportă produsele moldoveneşti peste hotare şi care cu greu vor face faţă acestor provocări, fără intervenţia guvernului „care, de fapt, şi se face vinovat de situaţia în cauză”.
„Amintesc că, gazul a fost scumpit recent cu 30%. Urmează scumpirea energiei electrice, creşterea inflaţiei şi creşterea în lanţ a preţurilor la alte produse şi servicii.
În asemenea hal nu mai pot continua lucrurile. Guvernarea PAS, care generează oamenilor doar probleme, trebuie să demisioneze şi să fie anunţate alegeri anticipate. Această „bătaie de joc” şi aceste experimente făcute în raport cu oamenii simpli şi a mediului de afaceri, este intolerabilă.
Urmează ca juriştii să depună un denunţ pentru iniţierea urmăririi penale a celor care se fac de vină de aceste acţiuni sau inacţiuni şi vom urmări ca documentul să ajungă în toate instanţele”, a mai spus Ion Ceban.
Ultimelestiri.md amintește că astăzi, 29 noiembrie, în ședință publică, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în regim de urgență, noile prețuri reglementate la gazele naturale furnizate de către S.A. „Moldovagaz” pentru anul 2024. Decizia a fost adoptată ca urmare a creșterii semnificative a prețurilor de achiziție a gazelor naturale pe piețele internaționale.
Citește și:
Dorin Recean: Vom aloca mai mulți bani pentru compensații
