Într-o secvență video publicată de Mocanu în dimineața zilei de joi, 2 mai, pe rețelele de socializare, acesta a declarat că fiul său, Roman Mocanu, ar fi parcat neregulamentar pentru că ar fi avut o urgență, iar când Viorel Cernăuțeanu a sesizat contravenția, acesta era prezent, transmite Ultimelestiri.md cu referire la zdg.md.
„Roman l-a întrebat dacă și-a terminat fotografierea sau filmarea, s-a urcat în mașină și a plecat fără să intre în vreo altercație cu el, înțelegând cu cine are de-a face, sperând că îi vine o citație să plătească o amendă pentru parcare neregulamentară.
Nu vă puteți imagina ce s-a întâmplat în clipa următoare. În câteva minute, el a fost blocat pe strada Șciusev, unde are un birou. Trei echipaje de Poliție, cu polițiști înarmați, cu mâna pe armă. Roman Mocanu a fost sechestrat practic de ei și condus la Secția de monitorizare și documentare a traficul rutier. Câteva ore fiul meu a fost sechestrat acolo. Au fost ridicate toate camerele de vedere, verificat totul. În rezultat, nu au putut să îi ridice permisul de conducere, pentru că acesta era ordinul lui Cernăuțeanu. „Documentat”, acesta a fost ordinul strigat la telefon, pe care l-a auzit Roman.
Roman este documentat în continuare, pentru că nu au putut să-i ridice permisul. (…) Roman este un om de afaceri, care are o companie și își desfășoară activitatea așa cum poate”, a declarat Sergiu Mocanu, fără să menționează că ar fi încercat să-l contacteze pe șeful IGP.
IGP a publicat anterior un comunicat de presă în care a transmis că tatăl unui șofer care a parcat neregulamentar în centrul Capitalei și a fugit de la locul faptei ar fi încercat să „discute” cu șeful IGP Viorel Cernăuțeanu, care a solicitat un echipaj de poliție pentru documentarea contravenției. Automobilul a mai fost implicat anterior în încălcări în traficul rutier, dar șoferul ar fi refuzat să plătească amenzile.

2 comentarii
Pingback: Fiul lui Sergiu Mocanu va depune o plângere împotriva șefului IGP. Cauza - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Mocanu, despre scandalul cu Cernăuțeanu: Voi încerca să-l pedepsesc - Ultimele ştiri din Moldova