Tot ei spun că mai buni trebuie să fim nu doar de sărbători, de asta au organizat și o mică colectă de produse pentru a le dona celor aflați în nevoie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Moldova1.md.
„Îmi place că producătorii sunt uniți și organizează astfel de manifestații care ne bucură și ne încântă, se simte o atmosferă caldă”, au spus locuitorii Capitalei.
În cadrul târgului a fost organizat un act de binefacere cu genericul „Colindăm și donăm”, iar toți doritorii au avut posibilitate să doneze câte ceva pentru două familii nevoiașe.
„Noi împreună, toată asociația mergem cu câteva colinde frumoase și ridicăm spiritul. Îndemnăm oamenii să fim mai buni, să procurăm de la producătorul local, să facem niște coșuri frumoase. Anul acesta avem două familii de gemeni cu două fetițe și cu doi băieți cărora să le oferim un dar din partea noastră”, spune organizatorul evenimentului, Stela Babii.
„De multe ori am venit cu corul și am colindat. Sunt tradițiile noastre, așa parcă ne țin mai uniți, ne țin împăcați, mai buni sufletului. Am vrut să aducem bucurie, să încălzim atmosfera, să mai provocăm câteva zâmbete”, povestește Vadim Eleni, unul dintre participanții la acțiunea de caritate.
În fiecare an, în ultima ediție a Târgului Ecolocal, sunt organizate evenimente de Crăciun.
