„Cam așa văd cei de la Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” „curățenia” înainte de Paști, de pe bulevardul Renașterii Naționale”, a scris interpretul pe data de 15 aprilie, transmite Ultimelestiri.md.
Ulterior, municipalitatea a venit cu precizări privind tăierea copacilor.
„Menționăm că decizia de intervenție asupra vegetației a fost luată în urma unei evaluări tehnice detaliate, realizate de specialiști în domeniu, care au analizat starea biologică a fiecărui arbore în parte. Nu a fost vorba doar despre o constatare vizuală, ci despre o analiză amplă, ce a luat în considerare coronamentul neuniform, prezența bolilor, gradul de afectare a trunchiului și rădăcinilor, precum și riscurile pe care aceștia le prezentau pentru siguranța pietonilor și a traficului. Arborii de dimensiuni mai mici și cu șanse reale de adaptare au fost transplantați în alte zone ale orașului, în timp ce exemplarele mari, puternic afectate sau periculoase au fost defrișate, conform recomandărilor specialiștilor”, a precizat Primărie într-un comunicat.
Totodată, instituția mai subliniază că toate acțiunile s-au desfășurat cu respectarea cadrului legal și în baza autorizațiilor emise de Agenția de Mediu.
În locul arborilor extrași for fi plasați frasini, a ținut să precizeze municipalitatea.

Un comentariu
Pingback: Cum arată noii copaci de pe bd. Renașterii Naționale. Ixari: Au în jur de 6 metri - Ultimele ştiri din Moldova