Pe lângă performanțele lor fizice, sportivii dispun de un set unic de abilități mentale care le permit să reușească în disciplinele lor respective. Numeroase studii au arătat că creierul sportivilor diferă de creierul neatleților, scrie Live Science, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Adevarul.ro.
Iată câteva exemple ale modului în care sporturile modelează în mod unic creierul sportivilor.
Procesarea indiciilor vizuale
Capacitatea de a asimila rapid informații vizuale și de a lua decizii în consecință este o abilitate crucială pentru sportivi, în special pentru cei care practică sporturi de echipă, cum ar fi fotbalul sau baschetul.
Un studiu publicat în 2013 în revista Scientific Reports a arătat că jucătorii profesioniști de hochei pe gheață, fotbal și rugby învață mai bine din punct de vedere vizual decât persoanele cu abilități de nivel inferior în aceleași sporturi.
Profesioniștii au fost comparați cu „amatori de elită”- în acest caz, sportivi universitari americani și jucători de la un centru olimpic european de pregătire sportivă.
De asemenea, aceștia au fost comparați cu studenți universitari neatleți. Comparativ cu ambele grupuri, sportivii profesioniști au avut performanțe mai bune și s-au îmbunătățit mai rapid la o sarcină care le-a testat capacitatea de a se concentra și de a urmări obiectele care se deplasează pe un ecran. Cu alte cuvinte, autorii studiului au constatat că creierele lor sunt mai pricepute la procesarea „scenelor vizuale dinamice” sau a lumii care se mișcă în jurul lor. Amatorii de elită au fost, de asemenea, mai buni la acest capitol decât neatleții.
Memoria musculară
Sportivii acrobați, cum ar fi scafandrii și gimnaștii, trebuie să fie foarte buni la efectuarea secvențelor de mișcări fără să se gândească în mod conștient la acest lucru – un fenomen cunoscut în mod colocvial ca „memorie musculară”.
Un studiu publicat în 2023 în The Journal of Neuroscience a arătat că creierul planifică și coordonează mișcări repetitive precum cele efectuate de atleți și muzicieni antrenați.
La început, secvența și sincronizarea pașilor sunt programate separat în creier, dar odată cu antrenamentul, aceste elemente individuale devin perfect integrate într-o singură explozie de activitate cerebrală coordonată. Acest proces implică o rețea de neuroni din cortex – stratul exterior al creierului – care reglează mișcarea.
Previziuni
În baseball, un jucător trebuie să facă previziuni rapide și precise cu privire la soarta fiecărei mingi aruncate de aruncător. De exemplu, va intra aceasta în zona de strike și cât de repede va veni spre ei?
Se pare că, în funcție de ceea ce prezice jucătorul, activitatea sa cerebrală se schimbă. Mai exact, neuronii dintr-o regiune a creierului numită cortexul extrastriat ventral stâng variază în aceste scenarii, conform unui studiu din 2022 publicat în revista Cerebral Cortex.
Echilibrul
Sportivii acrobați, precum gimnaștii, au abilități proprioceptive remarcabile sau capacitatea de a simți unde se află corpul lor în spațiu. O rețea complexă de neuroni din cerebel, o regiune aflată la baza creierului, le permite acestor sportivi să corecteze rapid cursul în aer sau să își păstreze echilibrul pe un aparat atunci când un truc nu iese conform planului.
Concentrare și atenție
Sportivii trebuie să fie capabili să își împartă în mod corespunzător atenția și să treacă în mod dinamic de la un mod de gândire la altul. De exemplu, în timpul unui meci, un jucător de fotbal care driblează mingea într-un anumit sens poate fi nevoit să schimbe rapid direcția dacă este abordat de un jucător din echipa adversă.
Abilitățile cognitive necesare pentru schimbarea atenției se extind și la sarcinile din viața de zi cu zi, cum ar fi ascultarea unui podcast în timp ce faceți curat în casă. Un studiu din 2022 publicat în International Journal of Sport and Exercise Psychology a furnizat dovezi că sportivii sunt mult mai buni la acest capitol decât cei care nu sunt sportivi.
În special, sportivii antrenați în sporturi de echipă care necesită antrenament aerobic sau în intervale de intensitate ridicată au avut abilități deosebit de îmbunătățite în acest domeniu.
Rezistență la îmbătrânire în creier?
Beneficiile cognitive ale antrenamentului unui sportiv se pot extinde și pe tot parcursul vieții. Poate că nimeni nu a exemplificat acest lucru mai bine decât regretata atletă canadiană Olga Kotelko, care a deținut mai mult de 30 de recorduri mondiale.
Înainte de a muri în 2014, la vârsta de 95 de ani, Kramer și colegii săi i-au studiat creierul în laborator. Pe măsură ce îmbătrânim, „materia albă” – conexiunile dintre neuronii din diferite regiuni ale creierului – se deteriorează. Cu toate acestea, echipa a constatat că Olga, în ciuda faptului că avea în jur de 90 de ani la momentul respectiv, avea o materie albă remarcabil de intactă, comparabilă cu cea a femeilor mai puțin active care erau cu mai mult de trei decenii mai tinere. De asemenea, echipa a constatat că Olga răspundea mai rapid la sarcini cognitive decât alte persoane nonagenare care au fost testate în cadrul unui studiu separat și independent și că avea o memorie mai bună decât acestea.
Este important de remarcat faptul că nu toate sporturile de elită sunt asociate cu supraviețuirea până la bătrânețe sau cu menținerea unui nivel de pregătire ridicat până la 90 de ani, așa cum a făcut Olga.
În perspectivă, încurajarea antrenării creierului sportivilor de la o vârstă fragedă poate duce la și mai multe câștiguri sportive.
„Ne aflăm într-un punct, în special în ceea ce privește pregătirea sportivilor, în care corpul uman nu mai poate merge mult mai departe, dar putem face mult mai mult în ceea ce privește cogniția”, a declarat pentru Live Science Kylie Steel, cercetător în domeniul sportului la Universitatea Western Sydney din Australia.
Într-un articol din The Conversation, Steel și colegii săi au susținut că antrenorii ar trebui să se concentreze mai mult pe formarea abilităților cognitive ale sportivilor, cum ar fi memoria și abilitățile lor decizionale. Acest lucru este deosebit de important în primii ani de viață, când creierul este mai maleabil, au afirmat ei.
Într-un sport cu minge precum fotbalul, acest antrenament ar putea consta în a cere jucătorilor să își folosească piciorul nondominant pentru a lovi mingea.
