„Întrebarea ar fi nu către președinta Curții de Conturi, pentru că instituția a făcut un lucru enorm, efectuând audite. Am o întrebare către Ministerul Culturii, care 3 ani la rând a obținut opinie contrară, ceea ce spune că lucrurile nu merg deloc bine în cadrul acestui minister și are multe întrebări la capitolul disciplină financiară. Rugăm o intervenție din partea ministerului, cine astăzi îl reprezintă, cum ați tolerat atâta timp debandada financiară?”, a menționat deputata Tatiana Cunețchi, vicepreşedinta Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, transmite Ultimelestiri.md cu referire la unimedia.info.
„Mulțumesc Curții de Conturi pentru eforul depus în constatarea deficiențelor. Ministerul Culturii a fost creat în august 2021, prin dezmembrare de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, astfel că multe dintre deficiențele constatate și neconformități noi le-am moștenit. Însă managementul și conducerea MC depune un efort continuu în primul rând pentru fortificarea capacităților instituționale și întreprinde toate acțiunile pentru a remedia deficiențele. Opinia contrară a Curții de Conturi de fapt a fost determinată în principal de neconformitățile identificate în gestionarea și evidența activelor patrimoniale a instituțiilor noastre din subordine.
Ministerul Culturii este foarte bogat, cu 40 de instituții publice în care are calitatea de fondator și o autoritate publică. Prin urmare, cauzele includ atât complexitatea procesului de evaluare a bunurilor culturale și obiectelor de artă, care necesită o analiză individuală, efectuată de către experți, precum și dificultățile întâmpinate în contabilizarea clădirilor – un proces îndelungat și dependent de resursele financiare. Însă la etapa actuală, noi deja am avansat foarte mult în implementarea recomandărilor Curții, ceea ce și Curtea poate să confirme și deja avem la această etapă reclasificarea a 19 monumente ca active în valoare de 89,89 milioane lei. Respectiv, au fost luate la evidență contabilă, pe parcursul anilor 2023-2024, 8.868 de active ale moștenirii culturale. Noi continuăm să depunem tot efortul, avem toată încrederea că la următorul raport de audit va fi cel puțin o opinie cu rezervă”, a punctat reprezentanta Ministerului Culturii.
Discuțiile au avut loc după ce Tatiana Șevciuc, președinta Curții de Conturi, a prezentat Raportul instituției asupra administrării și întrebuințării resurselor financiare publice și a patrimoniului public pentru anii 2022-2023.
