Zimbri, măgari, cai, bâtlani, stejari bătrâni de peste 200 de ani și movile unice în Europa – sunt lucrurile pe care au reușit jurnaliștii ZdG să le explore aflându-se la Glodeni, transmite Ultimelestiri.md.
Rezervația „Pădurea Domnească” include mai multe obiective turistice – Rezervația peisagistică „Suta de Movile”, Cheile Buteşti, Reciful „Stânca Mare”, Zimbrăria, Ţara Bâtlanilor și Stejarii Seculari. În acea zi de cuptor când cei de la ZdG au mers la Glodeni, au reușit să descopere câteva din locațiile menționate. „O părticică din sufletul” acestei rezervații este Vitalie Stelea, care timp de 24 de ani îndeplinește funcția de colaborator științific și cunoaște toți reprezentanții/reprezentantele faunei și florei din întindere.
![]()
„Zimbrii au fost aduși în 2005 din două rezervații din Polonia. Au fost aduse două femele și un mascul. În prezent, populația reprezintă nouă zimbri – trei femele și șase masculi. Sunt întreținuți în semi-libertate, într-un țarc cu o suprafață de circa 32 de hectare. Aici au toate condițiile de trai”, povestește Vitalie Stelea.
Citește continuarea pe ZdG.md.
![]()
