Uniunea Muzicienilor din Moldova a confirmat sâmbătă decesul celui care a marcat decisiv formarea generațiilor de clarinetiști din Republica Moldova, transmite Ultimelestiri.md cu referire la radiomoldova.md.
Organizația a transmis un mesaj de condoleanțe în care afirmă: „Uniunea Muzicienilor din Moldova a primit cu profundă durere vestea trecerii în eternitate a lui Semion Duja, Artist al Poporului, o personalitate marcantă a vieții muzicale și profesor universitar din Republica Moldova”. În comunicat se menționează că plecarea sa „lasă un gol imens”, iar moștenirea artistică va rămâne vie.
Semion Duja a fost una dintre cele mai importante personalități ale școlii de clarinet din țară. Absolvent al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”, a îmbinat activitatea de interpret cu o carieră pedagogică remarcabilă. A predat la Colegiul „Ștefan Neaga”, iar din 1987 a activat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, formând numeroși instrumentiști care au ajuns soliști în orchestre profesioniste.
Artistul a colaborat cu ansambluri de prestigiu, inclusiv cu orchestra „Folclor”, și a participat la turnee în țară și peste hotare. A publicat materiale didactice importante, inclusiv culegeri de studii pentru clarinet, considerate repere pentru tinerii muzicieni.
