Tatiana Bazi în vârstă de 40 ani, originară din satul Sângereii Noi, a crescut într-o familie numeroasă de baptiști, în care violența era la ordinea de zi, transmite Ultimelestiri.md.
Femeia a povestit într-un monolog despre copilăria sa, traumele acumulate și cum a fost exploatată alături de cei cinci frați și șapte surori.
„Violența a fost la mare căutare. Nu puteam înțelege de ce noi trebuie să mergem la biserică și să trăim în violență și stres, ca copii”, a povestit Tatiana.
Femeia a povestit că tatăl celor 12 copii era violent și mereu îi punea la muncă grea în câmp și acasă.
„Acasă mereu era scandal. Mama poate nu avea frică de tata, dar eu mă temeam, tata putea striga din senin, erau momente când putea să ne lovească. Ce era cu el nu știu.
La biserica noastră și în sat îl credeau de om bun. Nimeni nu ar putea, nici după acest monolog, să mă creadă. Pentru oameni acestea sunt aberații”.
Nici mama celor 12 copii nu se prea ocupa de educația lor și nu le lua apărarea în fața soțului său violent.
„Tata ne bătea foarte puternic, cu pumnii în burtă. Noi spuneam mamei, iar ea zice că nu are ce-i face. Mama era absentă la nevoile noastre, dar pentru el alerga la fugulița. Ea ținea și mâncare aparte pentru el. Ea era foarte egoistă”.
