Astfel, au fost reținuți doi membri ai grupării, cu vârste de 18 și 19 ani, care acționau în calitate de curieri și distribuitori către alți intermediari. Potrivit oamenilor legii, aceștia își desfășurau activitatea în raza raioanelor Edineț, Glodeni, Ungheni și în municipiul Bălți, coordonându-și acțiunile prin intermediul aplicației Telegram, transmite Ultimelestiri.md.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii de frontieră au depistat și ridicat peste 210 grame de PVP, în valoare de aproximativ 170.000 de lei, pachete de tip zip-lock, cântare electronice, dispozitive speciale pentru ambalare, telefoane mobile și mijloace financiare.
Tânărul de 19 ani a fost plasat în arest pentru 20 de zile, iar cel de 18 ani este cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit legislației Republicii Moldova, suspecții riscă o pedeapsă cu închisoare de la șapte la 15 ani, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o activitate pe o perioadă de la doi la cinci ani.
