Totul a avut loc în jurul orei 08:47, pe strada Independenții, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newtv.md.
„În urma cercetărilor preliminare, polițiștii au constatat că, un bărbat de 62 de ani, conducând automobilul Renault pe o stradă din municipiul Edineț, a tamponat, la trecerea de pietoni, o femeie de 76 de ani. În urma accidentului, aceasta a fost transportată la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri medicale”, a precizat ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Edineț, Svetlana Talpă.
Șoferul nu băuse, precizează polițiștii.
Actualmente, cazul se află în proces de examinare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii legale conforme.
Pentru prevenirea accidentelor, Poliția îndeamnă șoferii să fie prudenți și atenți la pietoni, iar pietonii să respecte regulile de traversare, să fie vigilenți și să se asigure în permanență înainte de a traversa.
Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!
