S-a vorbit și despre politică, întrucât tot mai multe voci în mediul online spun că Emilian Crețu ar putea candida la funcția de președinte, după ce Maia Sandu, pe care a susținut-o în ambele campanii, își va încheia cel de-al doilea mandat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la cancan.md.
Actorul recunoaște că el însuși frământă în minte această idee, seară de seară. Influencerul, fără modestie, spune că are toate ingredientele necesare pentru a deveni președinte, însă îi lipsește… echipa.
Chiar dacă nu are un răspuns ferm la întrebarea dacă ar putea candida la viitoarele alegeri prezidențiale, Emilian Crețu se arată convins că îl așteaptă o funcție în stat.
„Eu vreau să știu, dacă acum stau de vorbă cu viitorul președinte al Republicii Moldova. La această întrebare, eu încă nu mi-am răspuns mie. Și din moment ce nu mi-am răspuns mie, nu pot să îți răspund nici ție. Nu cred că e foarte complicat să devii președinte, complicat este să și faci ceva fiind în această poziție, să ai o echipă. Ce folos că sunt eu bun? Nu decide doar unul. E nevoie de oameni buni în toate domeniile. Este nevoie de o echipă foarte pregătită pentru un asemenea pas. Ne imaginăm că decizi să candidezi”, a declarat Emilian Crețu.
Fiind întrebat din partea cui ar candida, Emilian Crețu a subliniat: „Nu, niciunul. Categoric”.
De asemenea, actorul a menționat că și-ar forma propriul partid:
„Da, vezi, probleme peste probleme. De unde oameni competenți și de încredere? Tot trebuie să îi iei de la alte partide, care s-au tot plimbat dintr-o parte în alta și care, până la urmă, te pot trăda”, a explicat Crețu, menționând că nu ar candida independent.
„Fără echipă nu poți”, a răspuns Emilian Crețu.
„Un președinte are nevoie de un popor care să îl iubească. Eu am acest lucru. Sunt și o voce. Aceste ingrediente din supă le am… De ce eu tot stau de un an și ceva și mă gândesc la asta în fiecare seară? Ce fac, cum fac?
Am primit și oferta de deputat de la doamna Maia Sandu, dar am refuzat, pentru că am simțit că nu este momentul. Dacă aș fi alergat după funcții, aș fi acceptat fără să stau prea mult pe gânduri și pe mine sigur nu m-ar fi dat afară – bag mâna în foc.
Înțeleg că am nevoie de susținerea multor oameni competenți pentru a merge în politica mare. Așa că nu știu… Probabil nu acum, probabil mai încolo. Dar ce pot să îți spun, ferm convins, este că voi avea, la un moment dat, o funcție în stat”, a precizat actorul.
Emilian Crețu este și unul dintre cei mai aprigi susținători ai parcursului european al țării noastre și ai președintei, Maia Sandu. Acesta însă a refuzat propunerea șefei statului de a candida pe lista PAS la alegerile parlamentare.
