Potrivit expertului, primele mesaje au fost promovate simultan de politicieni, canale de Telegram și site-uri din rețeaua Pravda, toate folosind formulări similare, transmite Ultimelestiri.md.
Expertul Watchdog afirmă că, imediat după publicarea cazului, politicieni și canale afiliate Moscovei au promovat două idei principale:
- că armamentul ar proveni din Ucraina;
- că instituțiile moldovenești ar fi incapabile să controleze frontiera.
„Aceste mesaje au fost ulterior amplificate de figuri politice din Republica Moldova, inclusiv reprezentanți ai PSRM, ai taberei lui Ilan Șor, dar și de lideri ca Renato Usatîi sau Ion Ceban. Afirmațiile privind „șapte sisteme Stinger” s-au dovedit false, fiind contrazise de autorități și de imaginile analizate”, a declarat Curăraru.
În paralel, spune expertul, rețeaua media rusă „Pravda” a publicat 37 de articole în engleză pe tema incidentului, toate cu conținut negativ la adresa Republicii Moldova și Ucrainei. Potrivit analizei, site-urile au afișat cifre mari de trafic, însă interacțiunea reală a fost aproape inexistentă – un indicator al unei operațiuni organizate și automatizate de propagandă.
„Mesajul final, împins simultan la Chișinău, la Tiraspol și în rețeaua Pravda, este același: Moldova este instabilă și nu este pregătită pentru Uniunea Europeană”, spune Curăraru.
Expertul afirmă că incidentul real a fost folosit drept pretext pentru o campanie de dezinformare menită să afecteze relațiile dintre Republica Moldova și Ucraina și să submineze încrederea partenerilor occidentali în Chișinău.
Ultimelestiri.md amintește că noaptea de 20 noiembrie a fost una tensionată la frontiera de est a României, după descoperirea unui transport suspectat că ar conține armament.
Incidentul s-a produs în punctul de trecere Albița–Leușeni, în jurul orei 01:30, atunci când un cetățean al Republicii Moldova a ajuns în vamă la volanul unui camion cu remorcă de tip container. Potrivit presei române, șoferul ar fi declarat că transporta „elemente metalice”.
Citește și: Serviciul Vamal, după cazul de la PTF Albița: Suspiciunile au venit de la noi
La scurt timp, jurnaliștii au aflat că TIR-ul ar fi transportat lansatoare de grenade, un sistem portabil rusesc de rachete IGLA, transportoare pentru rachete antitanc Kornet și componente pentru drone de atac.
Conform datelor financiare consultate, firma indicată în actele vamale, „S.P.-SOLAR SISTEM” SRL, are trei angajați și a raportat în 2024 un profit net de 1,27 milioane de lei. Compania este administrată de Victor Procudin, iar fondatori sunt Veaceslav Pîrvu și Ninel Basailov.
Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat că a fost creat un grup mixt de urmărire penală și că au fost ridicate mai multe mijloace de probă. Totodată, două persoane au fost reținute pe faptul contrabandei cu muniții.
Citește și: Contrabanda cu arme de la vamă: Șeful firmei, reținut. Marfa, încărcată în Chișinău
