Svetlana Tizu este una dintre figurantele din așa-numitul „Dosar al magistratelor”, în care este acuzată că ar fi participat la mușamalizarea unui caz de malpraxis medical, soldat cu moartea unui nou-născut. Deși în martie 2021 Svetlana Tizu și alte patru judecătoare au fost achitate de către instanța de fond, pe motiv că fapta nu există, procurorii Anticorupție au contestat decizia, iar cauza se află în continuare pe rol la Curtea de Apel Comrat, transmite Ultimelestiri.md cu referire la anticoruptie.md.
În octombrie 2023,Svetlana Tizu a fost repusă în funcție de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), însă doar două săptămâni mai târziu CSM a propus eliberarea sa din funcție, în urma unor întrebări adresate de membri ai consiliului privind implicarea sa în dosarul de corupție. Ulterior, președintele R. Moldova a semnat decretul de demitere, contestat ulterior de fosta magistrată.
În apărarea sa, Svetlana Tizu a susținut că acuzațiile care i se aduc nu au fost investigate de Inspecția Judiciară, iar decizia de eliberare din funcție nu este motivată în mod corespunzător. Potrivit acesteia, în cadrul procesului penal a avut un alt statut decât cel invocat de acuzatori.
Dosarul în care a figurat Svetlana Tizu a fost trimis în judecată de Procuratura Anticorupție în aprilie 2019 și viza un grup format din zece persoane: cinci judecătoare, un procuror, un avocat, un asistent judiciar, un medic obstetrician și un inculpat într-un alt dosar penal.
Potrivit acuzării, cele cinci judecătoare ar fi pretins și primit mită în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile în cauze penale.
În centrul dosarului se află cazul familiei Parpalac, care, cu aproape zece ani în urmă, și-a pierdut copilul nou-născut în urma unei presupuse intervenții medicale necorespunzătoare. Inițial, familia a cerut despăgubiri de două milioane de lei pentru prejudicii morale. Curtea Supremă de Justiție a casat decizia instanței de apel și a stabilit despăgubiri în valoare de 700.000 de lei.
În același dosar a fost vizat și medicul obstetrician Vadim Scarlat, de la Institutul Mamei și Copilului, acuzat că ar fi oferit, prin intermediul unui grefier, suma de 2.000 de euro unui magistrat pentru a fi absolvit de pedeapsă într-un dosar de malpraxis. Scarlat și-a recunoscut vina, fiind judecat în procedură simplificată și amendat cu 115.000 de lei.
La 17 martie 2021, toate cele cinci judecătoare învinuite – Svetlana Tizu, Victoria Hadîrca, Ludmila Ouș, Galina Moscalciuc și Liubovi Brînza – au fost achitate de instanța de fond, care a constatat inexistența faptei infracționale. În iunie 2023, Curtea de Apel Comrat a menținut decizia, dar acuzatorii au depus recurs, iar dosarul se află pe rol.
