Potrivit expertuluo în domeniul energetic Eugen Muravschi, contractele au fost semnate pentru fiecare lună în parte, iar costul final al gazului se va stabili lunar, în funcție de cotațiile pieței europene TTF din luna precedentă, transmite Ultimelestiri.md.
„Pentru ianuarie va fi stabilit în decembrie, pentru februarie în ianuarie și tot așa. Așa funcționează acest tip de contracte”, a precizat Muravschi.
El a subliniat că noua strategie diferă de cea aplicată anul trecut, când gazul era cumpărat, transportat și stocat anticipat, uneori la prețuri foarte ridicate.
„În rezultat, ne-am pomenit în situații precum „gazul lui Spînu”, când am stocat prea mult gaz scump și continuam să plătim tarife ridicate, deși prețul la bursă scăzuse considerabil”, a spus expertul.
Muravschi afirmă că, potrivit prognozelor, gazul ar putea fi mai ieftin în această iarnă și până în septembrie 2026. Estimările indică un preț mediu de aproximativ 410 euro/1.000 m3 cu tot cu transport, comparativ cu anul trecut, când prețul era de 420 euro/1.000 m3, fără costurile de livrare incluse.
„Nu avem garanții, dar în baza tendințelor actuale există motive să fim optimiști că gazul s-ar putea totuși ieftini”, a conchis expertul.
Citește și: Cât ar putea costa achiziția gazelor? Energocom anunță prețul mediu prognozat
