„Sincer câte o dată de ce nu, este vară, este cald, ar trebui, deci eu sunt o fană a înghețatei noastre simple, în pahar, albă, aceasta este cea mai preferată.”
„Vara, o dată pe zi, cu ciocolată și plombir, copiii la fel mănâncă.”
„Mai mult în anotimpul de vară, preferata este eschimo, cel mai mult am mâncat înghețată când am fost însărcinată, în rest, doar vara am mâncat.”
„În toate anotimpurile, nouă mereu ne place înghețata, ce-a mai gustoasă este „Frigo”, noi acum mergem să cumpărăm cu copiii. – Dar cu fructe? Cu frișcă, obișnuită, plombir”, au spus trecătorii, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md.
Simplă, cu ciocolată, plombir, eschimo sau în pahar, înghețata rămâne unul dintre deserturile preferate ale verii. Unii o aleg pentru răcoare, alții pentru gust, iar alții pentru emoția pe care le-o trezește.
„Înghețata când eram eu copilaș, încă pe vremurile Uniunii Sovietice, cum îi spuneam „înghețată”, era ieftină, gustoasă și natural, bună, o preferam când mergeam cu bunica la piață, prima data înghețată să-mi ia și eram cel mai bucuros.”
„Eu am venit în țară doar pentu a mânca înghețată moldovenească, încă din copilărie țin minte gustul plombirului, de neuitat. Am să mănânc doar aici și o să plec, cred că niciodată nu o să mai mănânc, este foarte gustos, îmi amintește de gustul copilăriei”, au mai spus oamenii din Bălți.
Ziua Mondială a Înghețatei este marcată pe 10 iunie, dată legată de începutul vânzării în masă a înghețatei în Statele Unite ale Americii, în anul 1786. De atunci, desertul a ajuns să fie iubit în întreaga lume.
