Solicitat de jurnalista de la „Fără Filtre” să explice la ce se referă prin această afirmație, liderul Congresului Comunităților Ruse a precizat că apărarea statului ar trebui realizată în același mod în care procedează, în opinia sa, alte țări, transmite Ultimelestiri.md.
„Foarte simplu. Așa cum se întâmplă în toate țările și societățile normale, apărând suveranitatea și independența țării. Dacă acest lucru nu poate fi realizat pe cale pașnică, atunci, peste tot, se face cu arma în mână”, a spus acesta.
Declarațiile lui Klimenko vin pe fundalul discursurilor promovate de mai multe organizații și actori politici proruşi, care susțin că integrarea europeană a R. Moldova ar pune în pericol suveranitatea statului. Autoritățile de la Chișinău au respins aceste acuzații și susțin că procesul de aderare la Uniunea Europeană consolidează independența și securitatea țării.
Valerii Klimenko este președintele Congresului Comunităților Ruse din Republica Moldova și a fost anterior președinte de onoare al Partidului „Șor”, formațiune declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale din iunie 2023.
Deocamdată, autoritățile nu au comentat public declarațiile făcute de liderul Congresului Comunităților Ruse.
