În sudul țării, la Cahul, un bărbat care se deplasa haotic cu o trotinetă electrică pe strada Șoseaua Griviței a fost oprit de carabinieri. Testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,58 mg/l alcool în aerul expirat, transmite Ultimelestiri.md.
Un alt caz a fost înregistrat pe bulevardul Prospectul Republicii, unde un bărbat aflat pe un scuter electric a fost depistat cu o alcoolemie de 0,67 mg/l. Ambele persoane au fost documentate conform legislației.
În nordul țării, la Bălți, un echipaj mixt format din carabinieri și polițiști a stopat un automobil de model Nissan Primera, al cărui șofer ar fi părăsit locul unui accident rutier. Conducătorul auto, în vârstă de 37 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând 1,31 mg/l alcool în aerul expirat. Autoturismul a fost transportat la parcarea specială, iar cazul este investigat de autorități.
„Indiferent de mijlocul de deplasare, automobil, scuter sau trotinetă, consumul de alcool vă pune viața în pericol și atrage sancțiuni. Nu conduce sub influența alcoolului”, îndeamnă IGC.
