„Am demarat o anchetă de serviciu. Cu informații suplimentare o să venim pe parcursul săptămânii. Începând cu dimineața zilei de astăzi (luni, 9 septembrie – n. red.) deja au fost inițiate toate procedurile. Cum o să avem finalitate, o să venim cu informații publice”, a declarat șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Primăriei Chișinău, Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței serviciilor municipale ale Capitalei din data de 9 septembrie, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ziar.md.
O înregistrare audio în care o profesoară de la un liceu din Capitală critică integrarea în UE și distribuie falsuri și propagandă pro-Kremlin a fost publicată vineri, 6 septembrie, pe canalul Stop Fals de pe YouTube. Sursa menționa că profesoara activează în cadrul Liceului „Anton Cehov” din Chișinău.
Ultimelestiri.md amintește că cazul profesoarei din Chișinău care ar fi promovat falsuri și mesaje de propagandă în timpul discuțiilor cu elevii va fi investigat de Consiliul de etică.
Cazul a ajuns deja în vizorul Direcției Educație Chișinău, care a deschis o anchetă. Ministerul Educației a condamnat, la rândul său, orice fel de acțiuni care instigă la ură sau intoleranță și a anunțat că va monitoriza acțiunile liceului în acest caz.
