Asigurările vin din partea ministrului mediului, Gheorghe Hajder, după ce consiliile locale din Puhăceni și Șerpeni, împreună cu Consiliul raional Anenii Noi, au cerut Ministerului Mediului să reanalizeze decizia privind amplasarea obiectivului în apropierea celor două sate, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Ministrul afirmă că proiectul se află încă în etapa consultărilor publice, iar autoritățile vor continua dialogul cu cetățenii și administrațiile locale pentru a explica modul în care va funcționa viitorul centru.
„La Anenii Noi se preconizează a fi construit un centru de management a deșeurilor, dar acum suntem doar la etapa consultărilor publice. Vom comunica cu cetățenii și cu autoritățile locale și vom veni cu argumentele de rigoare. De multe ori, oamenii nu înțeleg exact ce vrem să facem. Ceea ce vom construi nu seamănă deloc cu gunoiștile abandonate de pe câmp pe care le știm”, a declarat Gheorghe Hajder în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.
Șeful de la Mediu a explicat că zona a fost aleasă în baza unui studiu de fezabilitate, iar unul dintre criteriile de bază a fost identificarea unui teren aflat în proprietatea statului. „Locația de la Anenii Noi reiese dintr-un studiu de fezabilitate care spune că centrul ar trebui să fie construit în această zonă. Mai mult, terenul aparține statului Republica Moldova, nu aparține autorităților locale sau unei persoane private. Noi am încercat să găsim o zonă care nu necesită expropriere”, a explicat ministrul Mediului.
Ministrul a subliniat că noul centru nu va fi o gunoiște obișnuită, ci o instalație modernă în care deșeurile vor fi sortate, reciclate și compostate. „Va fi un spațiu securizat. Va fi un spațiu în care se va depozita doar ceea ce nu poate fi tratat, deșeurile vor fi selectate, o mare parte se vor întoarce în circuitul economic, deșeurile biodegradabile vor merge la compost. Vorbim despre un proiect modern european care nu ar trebui să afecteze pe nimeni”, a mai spus Gheorghe Hajder.
