„Beneficiarii” acestor centre, cum sunt numiți rezidenții de autoritățile statului, sunt supuși la condiții de viață inumane și degradante: sunt bătuți cu polonicul până ajung la spital, exploatați prin muncă până la epuizare, abuzați sexual în schimbul unor țigări și apoi amenințați cu bătaia pentru a nu dezvălui violurile, transmite Ultimelestiri.md cu referire la zdg.md.
În ultimii doi ani, jurnaliștii au documentat, din interior, situația unui centru de plasament din țară și a prezentat cum autoritățile statului eșuează în protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate.
Atenție! Urmează informații ce pot avea un impact emoțional asupra cititorilor.
La 12 ani distanță de la scandalul din 2011, când Stanislav Florea, medic psihiatru la centrul de plasament din Bălți, a fost condamnat pentru violarea a 16 rezidente, autoritățile statului nu au reușit să implementeze măsuri eficiente pentru protejarea persoanelor cu dizabilități în instituțiile rezidențiale.
Mecanismele de protecție rămân insuficiente, iar atunci când sunt raportate abuzuri, autoritățile și personalul centrelor pun la îndoială veridicitatea declarațiilor persoanelor cu dizabilități intelectuale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a observat și criticat sever Republica Moldova în cazul unei rezidente dintr-un astfel de centru, condamnându-o pentru sclavie, muncă forțată, tortură, discriminare și încălcarea dreptului la viața privată.
În martie 2023, jurnaliștii de la Zdg.md au vizitat Centrul de Plasament Temporar pentru Persoane cu Dizabilități Adulte (CPTPD) din Bădiceni, raionul Soroca, și a revenit în septembrie 2023 pentru a documenta viața rezidenților și a discuta cu angajații centrului.
Pe parcursul celor trei săptămâni petrecute în cadrul instituției, jurnalistul a reușit să documenteze realitatea de zi cu zi, incluzând interviuri cu zeci de rezidenți și angajați, pentru a reda o imagine cât mai completă a situației din acest centru.
Jurnaliștii au analizat rapoarte, documente oficiale și hotărâri judecătorești, a discutat cu experți în domeniu și a păstrat legătura cu rezidenți și foști angajați ai centrului, în scopul de a înțelege cum funcționează întregul sistem rezidențial din Moldova. În unele cazuri, identitatea persoanelor implicate a fost protejată, având în vedere riscurile legate de climatul existent în instituție.
Centrul de la Bădiceni este prezentat ca un studiu de caz, însă situația din celelalte centre de plasament din țară este similară, conform investigațiilor jurnalistice. În ciuda unor încercări de reformare a sistemului rezidențial, autoritățile nu au reușit să asigure protecția și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, la 15 ani de la angajamentele internaționale asumate în acest sens.
Înainte de publicarea materialului, jurnaliștii au informat Oficiul Avocatului Poporului despre abuzurile descoperite, cerând instituției să protejeze victimele abuzurilor și să intervină pentru a preveni continuarea acestor practici abominabile.
Izolați pe un deal din Bădiceni
Un drum lung, de piatră, cu ogoare de ambele părți, duce spre CPTPD Bădiceni. Cele două clădiri pătrate din beton, construite între anii 1940 și 1960, alcătuiesc complexul care-i găzduiește pe cei circa 300 de oameni, cu o proporție aproape egală între femei și bărbați. Cel mai tânăr rezident are 23 de ani, iar cel mai vârstnic – peste 70. Majoritatea au dizabilități intelectuale și psihosociale, iar unii se confruntă cu dizabilități fizice sau probleme neurologice.
O bună parte dintre rezidenții centrului nu și-au cunoscut niciodată familia, iar alții au fost aduși și uitați în instituție chiar de rudele lor.
Astfel, neacceptați ca membri de familie sau ca prieteni, stigmatizați și percepuți drept periculoși pentru societate, așa cum arată studiile, acești oameni au fost excluși social și au ajuns izolați pe dealul din Bădiceni, la 5 km distanță de cea mai apropiată localitate. Acolo, ei își petrec viața după un zid de piatră de câțiva metri, care separă întreaga comunitate de lumea din afară, sub supravegherea statului timp de 24 de ore din 24.
„Aici mureau pe un capăt beneficiarii”
„La noi aici e ca la închisoare”, a spus unul dintre paznicii instituției, numiți și „надзиратели” (temniceri, n.r.) de rezidenți și angajați, în timp ce descuia lacătul porților de fier pentru a permite jurnaliștilor să iasă de pe teritoriul centrului.
Mihai Ghimpu, unul dintre rezidenții centrului, își mânuiește grăbit scaunul cu rotile pentru a ieși prin porțile instituției în care locuiește de jumătate de secol. Reușește să iasă, apoi își deschide larg brațele și exclamă: „Libertate!”
Mihai a ajuns în instituție în 1975, pe când avea doar șase ani.
„Socotiți câți ani am învârtit, viața mea mi-am pierdut-o aici”, constată el, mâhnit.
A fost adus de părinții săi, care nu aveau posibilitatea să întrețină pe atunci cei șase copii, motiv pentru care l-au lăsat în grija statului. În acea perioadă, Centrul era casă pentru copiii cu dizabilități fizice. Ulterior, la sfârșitul anilor ’80, după ce au crescut copiii, instituția a fost transformată într-un internat psihoneurologic, așa cum au fost numite actualele centre de plasament până în 2018. Cu alte cuvinte, instituția s-a reformat de câteva ori, dar el tot acolo a rămas.
„E tare adâncă istoria acestui internat. În anii ’90 era groaznic. Până în 2009, când au început să se aplice drepturile omului, am suferit mult, am scăpat ca frunza pe apă. Tare greu am dus-o noi. Aici mureau pe un capăt beneficiarii. Nu erau îngrijiți, nu erau medicamente, eram hrăniți slab, mâncam doar mămăligă. Mai pe scurt, nu doresc la nimeni”, remarcă Mihai, încruntându-și fruntea a durere și regret.
În acea perioadă, bărbatul a locuit într-o debara de circa trei metri pătrați, fără geam sau vreo altă sursă de ventilare. Relata că și-a cioplit ușa în partea de sus și de jos pentru aerisirea spațiului. Deși remarcă faptul că a trăit ca într-o celulă de închisoare, spune că e, cel puțin, mulțumit că avea intimitate și că și-a adaptat debaraua conform propriilor necesități.
Cu toate acestea, spațiul în care a locuit, la fel ca și condițiile generale din cele cinci instituții de acest tip din țară, nu respectă în mod clar standardele minime de trai și îngrijire, deoarece nu sunt adaptate la necesitățile fizice și intelectuale ale rezidenților, ceea ce le încalcă grav dreptul la un trai decent și împotriva oricăror forme de rele tratamente, au concluzionat experții naționali și internaționali.
În 2020, Comisarul Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului și ulterior, în 2023, Ombudsmanul, au subliniat că rezidenții sunt adesea plasați în camere supraaglomerate, în condiții de igienă și securitate relativ precare și că starea unor instalații sanitare este deplorabilă, nereușind să asigure standarde de viață adecvate și dreptul la intimitate.
„Pentru o țigară lucrează toată lumea aici”
Mihai Ghimpu s-a prezentat drept un lider informal al instituției, subliniind, pe ton glumeț, că numele său coincide cu al unui fost președinte interimar al țării.
Potrivit relatărilor sale, există mai multe persoane care dețin această poziție de autoritate informală și care se ocupă de gestionarea altor rezidenți, trimisându-i la muncă și colectându-le banii în schimbul țigărilor.
„Pentru o țigară, toată lumea lucrează aici”, spunea Mihai, menționând că liderii informali primesc ordine de la personalul instituției și le execută de frica pierderii accesului liber în afacerea instituției.
În paralel, în 2023, Mihai Ghimpu a reușit să își cumpere o casă într-o localitate din apropiere, cu ajutorul unui grant din partea unei organizații internaționale. La începutul anului 2024, s-a mutat în această casă împreună cu soția și fiul său.
Relațiile dintre rezidenți despre care vorbea Mihai au fost și ele observate de către reprezentanții Direcției pentru Prevenirea Torturii din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, în urma unei vizite de monitorizare a instituției din octombrie 2023. Aceștia au subliniat că astfel de relații par a fi tolerate de personalul instituției.
Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) a detaliat într-un raport din 2019 că există rezidenți și chiar angajați care „dau beneficiarii” la muncă în satul Bădiceni. Potrivit experților IDOM, o parte dintre rezidenți sunt implicați în munci agricole sau gospodărești, pentru care sunt uneori plătiți cu sume între 10 și 50 de lei pe zi sau, mai grav, sunt răsplătiți cu „mâncare de casă”, alcool sau țigări.
De asemenea, discuțiile purtate de jurnaliști cu unii angajați și rezidenți ai centrului sugerează că aceștia sunt implicați în activități de curățenie sau îngrijire a altor „beneficiari” pe teritoriul instituției, fiind stimulați, la fel, cu țigări sau alcool.
Aproape 20 de rezidenți, care au vorbit cu jurnaliștii de la Zdg.md în mod independent, au confirmat aceste practici, menționând că, în unele cazuri, au fost obligați să muncească împotriva voinței lor din frica de violență fizică sau psihică și că trebuie să fie vocali și insistenți pentru a primi banii munciți. Mai mult, experții IDOM au semnalat că mulți dintre rezidenți sunt luați acasă de angajați ai instituției pentru a-i implica în treburile gospodărești, fapt observat și de zdg.md în timpul vizitelor sale în cadrul centrului.
„Dacă nu te duci, te amenință, te pedepsesc”
Corina (nume schimbat, n.r.) este una dintre rezidentele care a declarat pentru zdg.md că este obligată să presteze muncă neremunerată pentru un cuplu de angajați ai CPTPD Bădiceni. Inițial, Corina a ezitat să povestească despre aceste abuzuri, menționând că în instituție nu este permis să „stukanești” (să pârăști, n.r.), având frica să nu fie supusă la administrarea medicamentului Aminazin, folosit pentru a constrânge chimic rezidenții agresivi, sau să fie trimisă la spitalul de psihiatrie din Bălți.
Femeia, care are peste 50 de ani, a fost mutată de mai multe ori între centre rezidențiale pe parcursul vieții sale, după ce mama sa a abandonat-o la scurt timp după naștere. În ultimii 20 de ani, ea locuiește la instituția din Bădiceni, unde spune că duce o viață mizerabilă și visează să o părăsească pentru a-și găsi un loc de muncă stabil. Totuși, afirmă că este descurajată chiar de lucrătorii centrului în acest sens.
„În timp ce discutam cu ea în prima zi a celei de-a doua vizite ZdG la instituția din Bădiceni, în septembrie 2023, „Старшая” (superioara, traducere din rusă, n.r.), așa cum o numesc rezidenții pe Aliona Palamari, asistenta socială superioară a instituției, care coordonează activitatea infirmierilor, o suna insistent, încercând să o convingă să ducă la păscut vacile familiei sale. Deși inițial Corina s-a împotrivit vehement, totuși, la insistențele soțului asistentei sociale, Serghei Palamari, angajat ca paznic în instituție, a cedat și a acceptat. „Ce să fac, dacă nu te duci, se supără ei. Te amenință, te pedepsește. Te țin aici, nu te lasă în sat, nicăieri”, explică femeia, în timp ce ne plimbăm cu ea a doua zi pe câmpul din apropierea satului Bădiceni, acolo unde, împreună cu o altă rezidentă, îngrijea animalele lucrătorilor centrului”, scriu jurnaliștii de la Zdg.md.
Citește întreg articolul aici.
