Femeia afirmă că și alți săteni s-au confruntat cu situații similare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la realitatea.md.
Redacția Realitatea.md a solicitat o reacție de la ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
„Sigur, în cazul în care doamna are o grădină a ei și o fântână obișnuită, așa cum au mulți cetățeni, e absurd, evident. Trebuie să vedem toate detaliile ca să ne facem o părere. Pentru că dacă fiecare ar trebui să facă o fântână pentru o industrie, de exemplu, fără autorizare, atunci cred că și dumneavoastră o să fiți de acord că este nevoie de o autorizare și o monitorizare”, a declarat Gheorghe Hajder.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a comunicat pentru Realitatea.md că amenda a fost aplicată în baza art. 109, alin. 4 din Codul contravențional, pentru nerespectarea dimensiunilor și regimului de protecție a zonelor de protecție a apelor râurilor și bazinelor de apă și a fâșiilor riverane de protecție a apelor — nu pentru folosirea apei din fântână în sine.
Cu alte cuvinte, potrivit IPM, sancțiunea vizează amplasarea sau utilizarea fântânii în zona de protecție a unui curs de apă, zonă în care activitățile sunt restricționate prin lege.
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului și subdiviziunile sale teritoriale nu au înaintat și nu au aplicat sancțiuni contravenționale persoanelor fizice pentru utilizarea resurselor de apă în scopul nevoilor personale”, se arată în răspunsul IPM.
![]()
![]()
